Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile iadului a doua zi?
Răspunsul: microflora intestinală. Practic, intestinul este un loc magic plin de microorganisme care locuiesc acolo. Ca și tine (poate, nu te cunoaștem), microorganismele astea se trezesc, merg la muncă, mănâncă, se reproduc, dorm, merg la toaletă și ocazional dau câte o petrecere secretă. Nimeni nu știe cum au ajuns toate să locuiască acolo, însă cercetătorii au câteva teorii. Acești indivizi minusculi, se crede, sunt în parte moșteniți (de la mamă, prin naștere și alăptat), iar în parte acumulați prin contactul cu mediul înconjurător. Într-un fel, atunci când ai mâncat căpșuna aia direct din pământ, ai invitat câteva din aceste microorganisme să locuiască la tine în intestine. Și ăsta e un lucru bun. Studiile de până acum au arătat că o microfloră intestinală sănătoasă este una diversă, însemnând că aceasta conține tot felul de microorganisme, din tot felul de locuri. Sigur, este bine să te speli pe mâini după ce grădinărești, dar să trăiești într-un mediu steril poate însemna că te privezi de acea diversitate de organisme, care poate duce la o mulțime de afecțiuni fizice și mentale neplăcute.
Doar ca să înțelegi ce se petrece în intestinele tale, gândește-te o secundă la asta: în medie, intestinul uman conține în jur de 100 de trilioane (100.000 de miliarde) de microbi, printre care se regăsesc bacterii, virusuri, ciuperci și alte organisme minuscule pe care nu le vom discuta în mod special aici. A fost estimat că raportul de celule microbiale la celule umane este de 10:1, însă estimările variază. Într-un studiu recent, cercetătorii au calculat că ar fi egal (1:1). În orice caz, probabil sunt mult mai multe decât ai fi crezut, nu-i așa? „Și”, poate te întrebi, „ce naiba fac toate creaturile astea la mine în burtă?”. Ei bine, rolul lor este de a descompune nutrienți în alți nutrienți, mai mici și mai nutritivi. Sunt implicați într-un proces numit „fermentație”, de care probabil ai mai auzit dacă ai băut vreodată vin, bere, sau dacă ai mâncat vreodată vreo murătură. Într-un fel, microorganismele intestinale produc echivalentul a unei doze de bere pe zi pentru a te putea susține pe tine și sistemul tău imunitar. Mai mult, te ajută și să îți iei energia necesară din mâncarea pe care o mănânci, printr-un proces numit “extragere calorică”.
Deci, de ce vorbim încă despre asta? N-ar trebui mai bine să mergem să mâncăm niște înghețată? Hm, dar ce aromă să alegem?
„Ascultă-ți instinctul” (sau în engl. “Trust your gut”, tradus mot-a-mot „Ai încredere în intestinul tău”), zice mama ta când vede că stai deja de prea mult timp nedumerit în fața vitrinei de înghețată. Instinctul, poate, îl simți adânc în stomac, sau în intestine. Deja undeva, adânc în sufletul tău, știi că de fapt vrei aroma de vanilie. Instinctul tău (din intestine) știa în tot acest timp. Ei bine, mama ta a avut dreptate* când ți-a zis să îți asculți instinctul.
*mereu are dreptate, nu-i așa?
Microflora intestinală și creierul
Cine decide că vrei înghețata de vanilie? TU? Mama ta? Sau e decis de „instinct”?
Dar ce zicem de „fluturii din stomac” atunci când vezi fata aia superbă venind spre tine? Sau poate te simți puțin rău înainte de examenul ăla de care ai uitat complet până acum? Ce credem că se întâmplă când avem emoții foarte mari?
După cum poate ai ghicit citind titlul secțiunii acesteia din articol, intestinele comunică de fapt cu creierul. Oamenii de știință au denumit această conexiune „axa intestin-creier”. Imaginează-ți axa asta ca un râu mare, care în mod magic circulă în ambele direcții între creier și intestine, cu multe râulețe care se varsă în el. Râul principal ar fi nervul vag – un nerv lung ce conectează intestinele de trunchiul cerebral și le ajută să comunice. Microflora intestinală ar putea spune „hei, nu am mai mâncat de mult… Nu e ok!”, la care trunchiul cerebral ar răspunde „ah, în regulă, stai să transmit mesajul mai departe”. Apoi trunchiul cerebral vorbește cu prietenul lui, sistemul limbic (ce reglează emoțiile) și îi transmite „mesajul intestinal”, la care acest sistem răspunde cu „bine, bine, plângăcioșilor! *pornește hiperventilația* Poftim”. Atunci, poate ce vei simți va fi anxietate sau iritare. După aceea, sistemul limbic trimite următorul mesaj intestinelor: „aoleu, cred că am exagerat puțin reacția… Apăsați butonul de panică! Repet, panică!”. Acum, intestinul tău reacționează la acest nou și exagerat nivel de stres pe care îl resimți prin a îți cauza o diaree feroce.
În termeni mai științifici, axa creier-intestin servește ca platformă de comunicare între sistemele endocrin, imunitar și autonom. Sistemul endocrin produce hormonii necesari pentru a deveni înfometat și înfuriat în primul rând, dar și cei necesari relaxării în urma panicii acute pe care ai simțit-o. Sistemul imunitar te ajută să te lupți cu tipii răi care vor să îți spargă casa (adică microbi răi care încearcă să preia controlul asupra corpului tău) în timp ce ești ocupat cu stresul cauzat de foame. Iar sistemul nervos autonom intră în cadru pentru a prelua conducerea tuturor reacțiilor tale interne, pentru că, să fim sinceri, ești o epavă când ți-e foame rău.
Microflora intestinală și starea ta mentală
După cum am discutat până acum, creierul și intestinele sunt în permanentă comunicare. Un agent important în conversația asta interminabilă este sistemul endocrin, în special ceva numit axa hipotalamică – pituitară – adrenală, sau HPA. După cum sugerează numele, axa aceasta este practic legătura dintre glandele hipotalamică, pituitară și adrenală, un sistem superb pus la dispoziție de corpurile noastre pentru a regla reacțiile la stres, uz energetic, imunitate, stare mentală și libido. Dovezi pentru acest tip de conexiune între HPA și microflora intestinală vin din studii cu șoareci de laborator, în care cercetătorii au găsit niveluri ridicate ale hormonilor corticosteron și adrenocorticotropină la șoarecii fără microbi intestinali comparat cu cei cu microbi prezenți, ca răspuns al organismului la situații stresante. Practic, hormonii aceștia ne ajută să ne reglăm nivelul de stres. În plus, știm că stresul crește nivelul de permeabilitate intestinală (însemnând că permite microorganismelor trecere liberă în afara intestinelor, cu acces direct la celule imune și neuroni ai sistemului enteric, care este un fel de plasă de siguranță pentru intestin). Toată plimbarea asta nesupravegheată a bacteriilor intestinale le deschide poarta către sistemul nervos central (din creier, desigur), unde îți pot șopti insistent că ai neapărată nevoie să mănânci toată cutia de ciocolată pentru că altfel vei muri de anxietate. Este foarte interesant cum ajung aceste minuscule creaturi să îți inducă starea de stres prin intermediul nervului vag, inițiind tot procesul și băgându-ți cu forța pe gât toate bomboanele de ciocolată. Corpul reacționează la stres inducând inflamație (mulțumim, sistemule imunitar). Și cum altfel putem scăpa de inflamație decât cu o cutie sau două de bomboane?!
Poate acum te întrebi ce legătură au lucrurile acestea cu depresia și anxietatea? Păi, știm că stresul este unul dintre cei mai importanți factori în depresie și anxietate, iar dacă micii tăi amici intestinali au acces la butonul de stres, atunci matematica e simplă. Cum știm? Luăm niște șoricei foarte triști și le dăm un antibiotic sau îi tratăm cu probiotice. Și după ne uităm să vedem dacă mai sunt așa de triști. Evident, cercetătorii au încercat cocktailurile astea medicale și au descoperit că, într-adevăr, șoriceii erau mai „fericiți” după administrarea tratamentului (fericit este puțin exagerat, din moment ce nu putem observa decât comportamentul lor). Hai să zicem acum că dăm drumul unui șoarece nefericit într-un labirint. Șoarecele acela probabil se gândește „ah, ce sens are să merg prin labirintul ăsta când doar îl vor face mai complicat și mai complicat și va trebui să mai trec prin el de 100 de ori? Mai bine stau aici și nu fac nimic…”; însă dă-i șoarecelui niște medicamente care îi îmbunătățesc microflora intestinală și vei putea vedea un șoarece care zice „Da! Hai să explorez!”. Așadar, vezi tu, genul acesta de experimente demonstrează că microflora noastră intestinală are un rol foarte important, dacă nu este chiar parțial responsabilă, pentru cum ne purtăm și cum ne simțim. Desigur, există mulți alți factori în joc, iar discuția rămâne în continuare deschisă. Sperăm totuși că am reușit să te motivăm să explorezi, să fii curios și să discuți următoarea dată când ieși cu prietenii la o băută despre legătura dintre microflora intestinală, sistemul endocrin (HPA), cel imunitar, cel autonomic, precum și sistemul central nervos.
Ce părere aveți despre acest articol? Aveți întrebări despre această legătură dintre intestin și creier? Scrieți-ne în comentarii.
Și nu uitați să ne urmăriți pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a rămâne la curent cu postările noastre cele mai recente.
Referințe (doar în engleză) găsiți aici.