Citind titlul, probabil te întrebi: „Serios, există o neuroștiință a colindelor de Crăciun? Ce neuroștiință e aia? E vorba doar de cântat niște cântece stupide despre niște colăcei ca să treacă timpul până când poți în sfârșit să te așezi la masă și să mănânci colăceii respectivi. Da, sigur, pare că îți încălzește sufletul, dar până la urmă, asta poate să fie și de la tot vinul ăla fiert.” Răspunsul scurt este da, chiar există o neuroștiință a colindelor de Crăciun (și a altor tipuri de cântat în grup), fiindcă acel sentiment de „suflet cald” nu vine (doar) de la vinul fiert. Vine din creierul tău și de la un hormon mic și drăguț care e în vogă în ziua de astăzi, și anume oxitocina.
Oxitocina, cunoscută și ca „hormonul dragostei”, este un tip de hormon produs de o zonă a creierului tău numită hipotalamus. Probabil cel mai cunoscut rol al acestui hormon este facilitarea nașterii. Însă oxitocina face mult mai mult decât atât. Numeroase studii au arătat că este implicată în multe comportamente umane sociale complexe, cum ar fi empatia, încrederea și generozitatea, suprimarea anxietății și formarea legăturilor sociale.
În același timp, studii care au investigat efectele cântatului în grup comparat cu cel solo au descoperit că primul duce la creșterea frecvenței comportamentelor prosociale și de formare a legăturilor sociale. Deoarece acestea sunt unele dintre comportamentele pentru care oxitocina este responsabilă, are sens pentru cercetători să testeze dacă oxitocina și cântatul în grup sunt legate în vreun fel. Pentru a face asta, cercetătorii au urmat două linii de raționament.
În primul rând, au verificat dacă sistemul oxitonergic (cel responsabil pentru producerea oxitocinei în creier) cântatul în grup și comportamentele prosociale se găsesc în regiuni similare în creier. Presupunerea în acest caz este că, dacă acest lucru este adevărat, atunci e posibil să existe o interacțiune între cele trei. De exemplu, activarea sistemului oxitonergic ar putea promova comportamentul prosocial, în timp ce cântatul în grup ar putea activa sistemul oxitonergic (care, la rândul său, duce la comportamente prosociale). Cercetătorii au găsit într-adevăr destul de multe regiuni comune celor trei, cum ar fi hipocampul, nucleul amigdalian și nucleul accumbens. Aceste regiuni sunt parte din ceva ce am mai menționat în alte articole, și anume sistemul limbic, care, printre altele, are un rol important în procesarea emoțiilor și situațiilor sociale. Însă aceste dovezi nu sunt suficiente pentru a stabili definitiv o relație între oxitocină și cântatul în grup. Pe de o parte, există multe alte funcții care au fost asociate cu aceste zone din creier (cum ar fi motivația, învățatul și memoria). Pe de altă parte, aceste dovezi sunt doar corelaționale, ceea ce înseamnă că nu putem spune exact dacă cântatul în grup duce la creșterea concentrației de oxitocină sau dacă o concentrație crescută de oxitocină îi face pe oameni să vrea deodată să fie parte dintr-un muzical.
Așa că cercetătorii au trecut la al doilea raționament: determină cântatul în grup creșterea nivelului de oxitocină? Din păcate, aici lucrurile devin puțin neclare: studiile au reportat rezultate contradictorii, cu alte cuvinte, unele au raportat o creștere, iar altele o scădere a concentrației de oxitocină ca urmare a cântatului în grup. La prima vedere, acest lucru nu are foarte mult sens, însă există o explicație bună pentru aceste rezultate.
Există două modalități de a măsura nivelul de oxitocină din corp: central (adică în sistemul nervos central, de exemplu, luând o probă din lichidul cefalorahidian) sau periferic (în sânge sau în salivă). Așa cum îți poți imagina, prima opțiune este mult mai dificilă, fiindcă este invazivă (se face folosind un ac de seringă foarte mare pentru a extrage lichid din coloana vertebrală), așa că aproape toate studiile folosesc a doua variantă. Iar asta e o problemă, deoarece concentrația periferică de oxitocină nu o reflectă întotdeauna pe cea din creier. Pentru a complica lucrurile și mai mult, oxitocina periferică nu este eliberată doar ca răspuns la evenimente plăcute, ci și ca urmare a stresului (gândește-te la naștere, când oxitocina este eliberată ca să te facă să te simți mai bine). Asta înseamnă că, dacă cercetătorii nu controlează nivelul de stres al participanților în mod corespunzător (poate cineva se simte foarte stresat atunci când trebuie să cânte împreună cu străini), rezultatele studiului ar putea fi afectate.
Acum care e concluzia? Îți încălzește oxitocina sufletul atunci când cânți împreună cu alții sau nu? Pe scurt: cel mai probabil. Sunt multe dovezi care indică asta. În primul rând, atât oxitocina, cât și cântatul în grup duc la creșterea frecvenței comportamentelor prosociale și de formare a legăturilor cu alții. În al doilea rând, sistemul oxitonergic, cântatul în grup și comportamentele prosociale sunt reprezentate în aceleași regiuni în creier. Și în al treilea rând, cântatul în grup afectează nivelul periferic de oxitocină. Însă efectul stresului încă trebuie determinat corespunzător în ultimul caz și, ideal, studii care să măsoare concentrația de oxitocină în sistemul nervos central ne vor aduce dovezile definitive de care avem nevoie.
Așa că iată, nu doar că există o neuroștiință a colindatului, e și destul de complicată. Dar dacă acest articol te-a stresat, măcar știi că poți scăpa de el printr-o sesiune impromptă de cântat colinde împreună cu cei dragi.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
Links Between the Neurobiology of Oxytocin and Human Musicality
Choir versus Solo Singing: Effects on Mood, and Salivary Oxytocin and Cortisol Concentrations
The neurochemistry and social flow of singing: bonding and oxytocin
Sărbătorile și sănătatea mintală
Se presupune că sărbătorile de iarnă sunt pline de dulce, acrișor și ceva fermecător, dar chiar și aceia dintre noi care se lasă complet cuprinși de spiritul Crăciunului trebuie să admită că realitatea nu corespunde întotdeauna acestor așteptări. Din contră, așteptările prea mari pentru „super-distracție” sau chiar „vacanța perfectă” tind să ducă atât la foarte mult stres și anxietate (gândește-te doar cum a fost ultima oară când ai mers să cauți un cadou fix în ajunul Crăciunului), cât și la simptome depresive (de exemplu, din cauza faptului că nu poți fi cu cei dragi în această perioadă). Pornind de la aceste observații, s-a creat o legendă urbană care spune că sărbătorile duc la creșterea numărului de persoane care suferă de boli mintale. Mai exact, în fiecare an suntem bombardați de numeroase articole de ziare pe tema creșterii numărului de sinucideri în perioada sărbătorilor, care încearcă să ne avertizeze cu privire la pericolul iminent care ne paște în preajma monstrului de Crăciun (desigur, împreună cu toate celelalte pericole care ne amenință în mod constant existența umilă; pentru că dacă nu îți sperii audiența, ceva nu e în regulă). Dar, revenind, doar pentru că o idee se bucură de popularitate, nu înseamnă neapărat că e și adevărată, așa că în acest articol ne întrebăm: chiar este adevărat ce se spune?
Pentru a răspunde la această întrebare, cercetările științifice s-au axat în mare pe trei subiecte: abuzul de substanțe, tulburările de dispoziție și, în cele din urmă, comportamentele autoagresive și suicidul.
Abuzul de substanțe
Mai multe studii au raportat că, în perioada sărbătorilor, se observă o creștere a numărului de decese cauzate de intoxicația cu alcool. Însă, deși este posibil ca unul din motivele pentru această creștere să fie că oamenii beau mai mult din cauză că sărbătorile îi induc în depresie, există și alte explicații, care sunt cel puțin la fel de plauzibile. Oamenii beau mai mult în timpul evenimentelor festive pentru că acestea reprezintă o perioadă de relaxare, când nu trebuie să se îngrijoreze de mahmureala de a doua zi. Ei au și tendința de a consuma mai mult alcool pentru că cei din jurul lor beau și ei la rândul lor. Și, bineînțeles, unii oameni au nevoie de acel shot în plus (sau acele zece) doar pentru a putea rezista interogatoriului anual nesfârșit legat de planurile lor de viață (sau lipsa acestora).
Tulburările de dispoziție
În același timp, aceleași studii au confirmat că oamenii tind să raporteze o dispoziție mai proastă, o calitate a vieții scăzută, precum și o bunăstare emoțională scăzută. Cu alte cuvinte, este adevărat că oamenii tind să se simtă mai prost în perioada Crăciunului și că aceste sentimente pot duce la o incidență a depresiei mai crescută în perioada sărbătorilor. Conform raportărilor oferite de participanți, aceste sentimente par a fi cauzate de credința că alții se distrează mai bine.
Comportamentele autoagresive și suicidul
Dar aici apare surpriza: autoagresiunea și tentativele de sinucidere sunt, de fapt, mai scăzute în perioada Crăciunului în comparație cu celelalte perioade ale anului (deși, din păcate, cresc abrupt după sărbători). Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, se observă o scădere a numărului de pacienți care necesită admitere la secția psihiatrică de urgențe, așa că, în acest sens, Crăciunul pare să aibă un oarecare efect de protecție împotriva bolilor de psihiatrie.
Concluzie
În concluzie, este adevărat că sărbătorile de iarnă duc la un consum ridicat de alcool (nu e surprinzător) și la mai multe decese cauzate de intoxicația cu alcool, precum și la o creștere a numărului celor care suferă de tulburări de dispoziție. Însă numărul sinuciderilor, precum și al persoanelor care necesită internare la secția de psihiatrie scade de fapt în perioada Crăciunului.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
The Christmas Effect on Psychopathology
Suicide rate is lowest during the holiday season, but news stories continue to say the opposite
Spiritul Crăciunului în creier
Mirosul amintirilor
Mirosul amintirilor
În cel mai recent articol am vorbit despre de ce creierul nostru face trecutul să pară mai roz și am și introdus pe scurt amintirile autobiografice. Astăzi ne continuăm călătoria pe strada amintirilor vorbim despre o altă componentă importantă a amintirilor: mirosul. De câte ori nu ți s-a întâmplat să miroși niște prăjituri proaspăt făcute și să te simți imediat transportat/ă în bucătăria bunicii, în noaptea de dinainte de Crăciun? Te-ai întrebat vreodată de ce? Și de ce pare că acest efect e mult mai puternic pentru miros decât pentru orice alt simț?
Dacă ai citit articolul nostru despre amintiri, atunci știi că amintirile autobiografice (cele pe care le ai despre tine însuți și despre evenimentele din viața ta) sunt de obicei mai detaliate comparat cu alte tipuri de amintiri. Practic, aceste amintiri consistă nu doar din informații factuale, ci conțin și detalii despre emoțiile tale, precum și informații de la toate simțurile (văz, auz, gust, tactil și miros). Însă ceea ce face mirosul să iasă în evidență ține de organizarea conexiunilor dintre zonele senzoriale și cele de memorie din creier.
În mod normal, în calea spre zone ale creierului specializate (cum ar fi cele de memorie), informațiile de la organele tale senzoriale trebuie să treacă printr-o regiune a creierului numită talamus, care, la rândul ei, trimite informațiile în zonele creierului corespunzătoare. Însă mirosul este special, în sensul că nu trece deloc prin talamus. Mai mult decât atât, înainte de a ajunge în cortexul olfactiv, adică zona din creier unde informațiile despre mirosuri sunt percepute în mod conștient, mirosul face o oprire în zonele de memorie și procesare olfactive ale creierului. Practic, asta înseamnă că memorăm și procesăm un miros chiar înainte de a ști în mod conștient ce este.
Cortexul olfactiv este de asemenea conectat cu alte două regiuni importante pentru emoții: nucleul amigdalian și sistemul limbic. Din nou, amintirile cu o componentă emoțională, așa cum sunt amintirile autobiografice, tind să fie mai vii și să fie reținute mai mult timp. Și din moment ce simțul mirosului este conectat direct atât cu zonele de memorie, cât și cele de procesare a emoțiilor, nu mai este așa surprinzător că diferite mirosuri sunt capabile să declanșeze asemenea sentimente și amintiri puternice.
Așa că data viitoare când faci prăjituri și îți amintesc de Crăciunul cu bunica, vei ști că, la fel ca și acele prăjituri, simțul tău al mirosului chiar e ceva special.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
Olfaction and emotion: The case of autobiographical memory
Minciuna lui Moș Crăciun
Ca și copii, suntem învățați că mințitul este greșit și nu ar trebui să facem asta niciodată. Însă pe măsură ce creștem, ajungem adesea în situații morale ambigue: ar trebui să-i spui șefului tău temperamental că nenumăratele ore petrecute în ședințe online te fac să vrei să-ți scoți ochii sau e mai bine să te prefaci că zâmbești și să aștepți liniștit să se termine? Și ar trebui să le spui copiilor tăi că le sunt aduse cadourile de reni zburători și un tip într-un costum roșu sau e mai bine să le spui adevărul mai trist, că sunt livrate de un curier suprasolicitat și plătit insuficient? Dacă acesta ar fi un blog de filosofie, am petrece ore în șir discutând care ar fi alegerea morală și am petrece și mai mult încercând să definim moralitatea. Dar (din fericire) nu este, așa că putem să uităm despre toate lucrurile acelea și să ne axăm pe ceea ce contează cu adevărat: care sunt motivațiile și implicațiile neurocomportamentale ale minciunii despre Moș Crăciun, atât din perspectiva părinților, cât și cea a copiilor?
Dintr-o perspectivă comportamentală, studiile arată că, în general, părinții încurajează puternic copiii să creadă în existența lui Moș Crăciun, indiferent de vârsta copiilor (și, așa cum știm cu toții, pe măsură ce copiii cresc, și minciunile trebuie să devină mai elaborate). Întrebați cu privire la motivele care îi determină să încurajeze această idee, părinții spun de obicei că vor să creeze un sentiment de magie pentru copiii lor și „să le permită să fie copii pentru cât mai mult timp posibil”. Dar neuroștiința sugerează că există și un alt motiv: părinții ar putea fi motivați și de o dorință de a se reîntoarce ei înșiși la bucuria copilăriei. Corespunzător cu această observație, părinții se și descriu cel mai adesea triști atunci când copiii lor încetează să mai creadă în Moș Crăciun.
Însă atunci când vine vorba de copii, literatura științifică nu este atât de clară. Unele studii descriu copiii ca având reacții negative destul de puternice, precum dezamăgire, tristețe sau furie atunci când află adevărul, în timp ce altele sugerează că, deși aceste reacții există, sentimentele negative nu durează mult și sunt înlocuite rapid de emoții pozitive. În plus, fiindcă există doar puține studii legate în mod direct de acest subiect, adesea, ceea ce este adus ca argument împotriva lui Moș Crăciun sunt cercetări mai generale pe tema impactului negativ pe care minciunile spuse de părinți le au asupra comportamentului pe termen lung al copiilor (într-adevăr, cu cât părinții își mint copiii mai mult, cu atât aceștia vor minți și ei mai mult la rândul lor și vor avea probleme cu adaptarea psihosocială la maturitate). Bazat pe această observație, cuplată cu ideea că, atunci când cineva este mințit, își pierde încrederea în persoana care l-a mințit, multe articole sar la concluzia că minciuna despre Moș Crăciun le va distruge viața copiilor tăi.
„Serious?”, probabil că te gândești acum. „Eu am crezut în Moș Crăciun când eram copil și n-am pățit nimic.” Și sunt de acord cu tine. Mulți dintre noi au crescut crezând în Moș Crăciun și nu ne-am transformat în mincinoși patologici. Mai mult decât atât, ca părinți, alegem să perpetuăm această tradiție, lăsându-ne copiii să creadă în magia Crăciunului și a lui Moș Crăciun (nu fiindcă vrem să-i luăm de proști, ci pentru că vrem ca și copiii noștri să dezvolte aceleași amintiri plăcute pe care și noi le avem legate de sărbătorile de iarnă).
Așa că, dacă vrei ca și copilul tău să creadă în Moș Crăciun, cel mai probabil nu trebuie să-ți faci griji că o să îi distrugi viața (dar s-ar putea să îi faci rău dacă îl minți încontinuu despre alte lucruri). Și atunci când adevărul iese la suprafață, chiar dacă atât tu, cât și copilul tău veți fi triști, ține minte că probabil copilul tău va trece mult mai repede peste asta. Acum nu te mai îngrijora și du-te să împachetezi cadourile alea. Până la urmă, elfii lui Moș Crăciun n-o să facă asta pentru tine.
Sources
Encounter with reality: Children’s reactions on discovering the Santa Claus myth
Ho! Ho! Who? Parent promotion of belief in and live encounters with Santa Claus
Parenting by lying in childhood is associated with negative developmental outcomes in adulthood
Learning through observing: Effects of modeling truth‐ and lie‐telling on children’s honesty
Sărbătorile și sănătatea mintală
Se presupune că sărbătorile de iarnă sunt pline de dulce, acrișor și ceva fermecător, dar chiar și aceia dintre noi care se lasă complet cuprinși de spiritul Crăciunului trebuie să admită că realitatea nu corespunde întotdeauna acestor așteptări. Din contră, așteptările prea mari pentru „super-distracție” sau chiar „vacanța perfectă” tind să ducă atât la foarte mult stres și anxietate (gândește-te doar cum a fost ultima oară când ai mers să cauți un cadou fix în ajunul Crăciunului), cât și la simptome depresive (de exemplu, din cauza faptului că nu poți fi cu cei dragi în această perioadă). Pornind de la aceste observații, s-a creat o legendă urbană care spune că sărbătorile duc la creșterea numărului de persoane care suferă de boli mintale. Mai exact, în fiecare an suntem bombardați de numeroase articole de ziare pe tema creșterii numărului de sinucideri în perioada sărbătorilor, care încearcă să ne avertizeze cu privire la pericolul iminent care ne paște în preajma monstrului de Crăciun (desigur, împreună cu toate celelalte pericole care ne amenință în mod constant existența umilă; pentru că dacă nu îți sperii audiența, ceva nu e în regulă). Dar, revenind, doar pentru că o idee se bucură de popularitate, nu înseamnă neapărat că e și adevărată, așa că în acest articol ne întrebăm: chiar este adevărat ce se spune?
Pentru a răspunde la această întrebare, cercetările științifice s-au axat în mare pe trei subiecte: abuzul de substanțe, tulburările de dispoziție și, în cele din urmă, comportamentele autoagresive și suicidul.
Abuzul de substanțe
Mai multe studii au raportat că, în perioada sărbătorilor, se observă o creștere a numărului de decese cauzate de intoxicația cu alcool. Însă, deși este posibil ca unul din motivele pentru această creștere să fie că oamenii beau mai mult din cauză că sărbătorile îi induc în depresie, există și alte explicații, care sunt cel puțin la fel de plauzibile. Oamenii beau mai mult în timpul evenimentelor festive pentru că acestea reprezintă o perioadă de relaxare, când nu trebuie să se îngrijoreze de mahmureala de a doua zi. Ei au și tendința de a consuma mai mult alcool pentru că cei din jurul lor beau și ei la rândul lor. Și, bineînțeles, unii oameni au nevoie de acel shot în plus (sau acele zece) doar pentru a putea rezista interogatoriului anual nesfârșit legat de planurile lor de viață (sau lipsa acestora).
Tulburările de dispoziție
În același timp, aceleași studii au confirmat că oamenii tind să raporteze o dispoziție mai proastă, o calitate a vieții scăzută, precum și o bunăstare emoțională scăzută. Cu alte cuvinte, este adevărat că oamenii tind să se simtă mai prost în perioada Crăciunului și că aceste sentimente pot duce la o incidență a depresiei mai crescută în perioada sărbătorilor. Conform raportărilor oferite de participanți, aceste sentimente par a fi cauzate de credința că alții se distrează mai bine.
Comportamentele autoagresive și suicidul
Dar aici apare surpriza: autoagresiunea și tentativele de sinucidere sunt, de fapt, mai scăzute în perioada Crăciunului în comparație cu celelalte perioade ale anului (deși, din păcate, cresc abrupt după sărbători). Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, se observă o scădere a numărului de pacienți care necesită admitere la secția psihiatrică de urgențe, așa că, în acest sens, Crăciunul pare să aibă un oarecare efect de protecție împotriva bolilor de psihiatrie.
Concluzie
În concluzie, este adevărat că sărbătorile de iarnă duc la un consum ridicat de alcool (nu e surprinzător) și la mai multe decese cauzate de intoxicația cu alcool, precum și la o creștere a numărului celor care suferă de tulburări de dispoziție. Însă numărul sinuciderilor, precum și al persoanelor care necesită internare la secția de psihiatrie scade de fapt în perioada Crăciunului.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
The Christmas Effect on Psychopathology
Suicide rate is lowest during the holiday season, but news stories continue to say the opposite
Spiritul Crăciunului în creier
Mirosul amintirilor
Spiritul Crăciunului în creier
Cu toții avem un prieten care, imediat ce 1 decembrie sosește, scoate decorațiunile de Crăciun, ascultă „Împodobește, mamă, bradul” la maxim toată ziua și vorbește non-stop despre cum „decembrie e luna în care suntem mai buni” (apropo, dacă nu poți să identifici care dintre prietenii tăi e copleșit de spiritul Crăciunului, probabil că ești tu :D). Dar ce îi face pe unii oameni să fie copleșiți de bucurie și nostalgie când vine vorba de Crăciun, în timp ce alții mai degrabă și-ar tăia urechile decât să-l mai asculte vreodată pe Hrușcă? Exact asta a încercat un grup de cercetători de la Universitatea din Danemarca să afle (bine, ne-ai prins, nu „exact” asta, fiindcă danezii trebuie să se mulțumească cu versiunea autohtonă a lui Hrușcă, Holst).
Folosind imagistica funcțională prin rezonanță magnetică (fRMN), cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a 20 de oameni în timp ce aceștia s-au uitat la imagini cu tematică de Crăciun și imagini neutre, nelegate de sărbători. Acești 20 de oameni au fost clasificați în două grupuri, bazat pe obiceiurile lor de sărbătorire a Crăciunului: 10 dintre ei au spus că sărbătoresc Crăciunul în mod regulat, iar ceilalți 10 au spus că ei nu au niciun fel de tradiție de Crăciun.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când a văzut imagini de Crăciun, grupul care sărbătorește de obicei Crăciunul a avut o activitate cerebrală mai ridicată comparat cu grupul care nu sărbătorește Crăciunul în mai multe zone ale creierului (cortexul sensorimotor, premotor și motor primar, precum și lobulii parietali inferiori și superiori). Aceste zone ale creierului au fost asociate în alte studii, printre altele, cu spiritualitatea, emoțiile resimțite împreună cu alți oameni și recunoașterea emoțiilor faciale, așa că dacă există un asemenea lucru precum reprezentarea spiritului Crăciunului în creier, are sens să se afle în aceste regiuni.
Părerea lui Grinch
Înainte să te duci să sărbătorești această descoperire cu încă o cană de vin fiert (sau să-ți îneci amarul în ea, depinde ce părere ai despre Crăciun în general), merită să ne întrebăm pentru o secundă: chiar dovedește acest studiu, dincolo de orice fărâmă de îndoială, că spiritul Crăciunului trăiește în lobulul parietal inferior? Pe scurt: sigur că nu.
Varianta lungă: deși studiul aduce anumite dovezi în favoarea acestei ipoteze, mai sunt câteva lucruri care trebuie investigate. De exemplu, au mai existat și alte diferențe între cele două grupuri care ar fi putut duce la acest rezultat? (Cercetătorii nu i-au întrebat pe oameni decât dacă sărbătoresc sau nu Crăciunul.) Ce s-ar fi întâmplat dacă participanții s-ar fi uitat la alte imagini, nelegate de Crăciun, dar care i-ar fi făcut să se simtă bucuroși și nostalgici? S-ar fi obținut aceleași rezultate? Cum ar arăta rezultatele dacă ar fi vorba despre alte sărbători (de exemplu, Diwali sau Paște)? De asemenea, rezultatele trebuie replicate într-un grup mai mare de oameni. Și, în cele din urmă, neurocercetătorii încă dezbat dacă încercarea de a localiza emoții complexe în anumite părți ale creierului are sens în primul rând, așa că răspunsul la această controversă ar putea pune studiul în cauză într-o cu totul altă lumină. Dar asta e cu totul altă poveste și încă n-am băut suficient vin fiert ca să intrăm în detalii.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://doi.org/10.1136/bmj.h6266
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Virusurile și boala Alzheimer: care e legătura?
English După cum știți, boala Alzheimer este o boală neurodegenerativă cronică, ce afectează în mod special vârstnicii. Cel mai proeminent simptom este pierderea progresivă și ireversibilă a memoriei. În plus, în ciuda eforturilor concentrate ale cercetătorilor de top, boala rămâne învăluită în mister, atât când vine vorba de cauze, cât și de tratament. Alzheimer genetic… Read more Virusurile și boala Alzheimer: care e legătura?
Metode de neurocercetare
English Pentru a putea înțelege cum funcționează creierul, neurocercetătorii folosesc o gamă largă de metode. Cele mai întâlnite sunt imagistica funcțională prin rezonanță magnetică nucleară (fRMN), electro-/magnetoencefalografia (E/MEG), înregistrările electrofiziologice ale neuronilor individuali și stimularea transcraniană magnetică/cu curent continuu (STM/STC). Fiecare dintre aceste metode are atât avantaje, cât și dezavantaje și fiecare dintre ele poate… Read more Metode de neurocercetare
Sărbătorile și sănătatea mintală
Se presupune că sărbătorile de iarnă sunt pline de dulce, acrișor și ceva fermecător, dar chiar și aceia dintre noi care se lasă complet cuprinși de spiritul Crăciunului trebuie să admită că realitatea nu corespunde întotdeauna acestor așteptări. Din contră, așteptările prea mari pentru „super-distracție” sau chiar „vacanța perfectă” tind să ducă atât la foarte mult stres și anxietate (gândește-te doar cum a fost ultima oară când ai mers să cauți un cadou fix în ajunul Crăciunului), cât și la simptome depresive (de exemplu, din cauza faptului că nu poți fi cu cei dragi în această perioadă). Pornind de la aceste observații, s-a creat o legendă urbană care spune că sărbătorile duc la creșterea numărului de persoane care suferă de boli mintale. Mai exact, în fiecare an suntem bombardați de numeroase articole de ziare pe tema creșterii numărului de sinucideri în perioada sărbătorilor, care încearcă să ne avertizeze cu privire la pericolul iminent care ne paște în preajma monstrului de Crăciun (desigur, împreună cu toate celelalte pericole care ne amenință în mod constant existența umilă; pentru că dacă nu îți sperii audiența, ceva nu e în regulă). Dar, revenind, doar pentru că o idee se bucură de popularitate, nu înseamnă neapărat că e și adevărată, așa că în acest articol ne întrebăm: chiar este adevărat ce se spune?
Pentru a răspunde la această întrebare, cercetările științifice s-au axat în mare pe trei subiecte: abuzul de substanțe, tulburările de dispoziție și, în cele din urmă, comportamentele autoagresive și suicidul.
Abuzul de substanțe
Mai multe studii au raportat că, în perioada sărbătorilor, se observă o creștere a numărului de decese cauzate de intoxicația cu alcool. Însă, deși este posibil ca unul din motivele pentru această creștere să fie că oamenii beau mai mult din cauză că sărbătorile îi induc în depresie, există și alte explicații, care sunt cel puțin la fel de plauzibile. Oamenii beau mai mult în timpul evenimentelor festive pentru că acestea reprezintă o perioadă de relaxare, când nu trebuie să se îngrijoreze de mahmureala de a doua zi. Ei au și tendința de a consuma mai mult alcool pentru că cei din jurul lor beau și ei la rândul lor. Și, bineînțeles, unii oameni au nevoie de acel shot în plus (sau acele zece) doar pentru a putea rezista interogatoriului anual nesfârșit legat de planurile lor de viață (sau lipsa acestora).
Tulburările de dispoziție
În același timp, aceleași studii au confirmat că oamenii tind să raporteze o dispoziție mai proastă, o calitate a vieții scăzută, precum și o bunăstare emoțională scăzută. Cu alte cuvinte, este adevărat că oamenii tind să se simtă mai prost în perioada Crăciunului și că aceste sentimente pot duce la o incidență a depresiei mai crescută în perioada sărbătorilor. Conform raportărilor oferite de participanți, aceste sentimente par a fi cauzate de credința că alții se distrează mai bine.
Comportamentele autoagresive și suicidul
Dar aici apare surpriza: autoagresiunea și tentativele de sinucidere sunt, de fapt, mai scăzute în perioada Crăciunului în comparație cu celelalte perioade ale anului (deși, din păcate, cresc abrupt după sărbători). Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, se observă o scădere a numărului de pacienți care necesită admitere la secția psihiatrică de urgențe, așa că, în acest sens, Crăciunul pare să aibă un oarecare efect de protecție împotriva bolilor de psihiatrie.
Concluzie
În concluzie, este adevărat că sărbătorile de iarnă duc la un consum ridicat de alcool (nu e surprinzător) și la mai multe decese cauzate de intoxicația cu alcool, precum și la o creștere a numărului celor care suferă de tulburări de dispoziție. Însă numărul sinuciderilor, precum și al persoanelor care necesită internare la secția de psihiatrie scade de fapt în perioada Crăciunului.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
The Christmas Effect on Psychopathology
Suicide rate is lowest during the holiday season, but news stories continue to say the opposite
Spiritul Crăciunului în creier
Mirosul amintirilor
Spiritul Crăciunului în creier
Cu toții avem un prieten care, imediat ce 1 decembrie sosește, scoate decorațiunile de Crăciun, ascultă „Împodobește, mamă, bradul” la maxim toată ziua și vorbește non-stop despre cum „decembrie e luna în care suntem mai buni” (apropo, dacă nu poți să identifici care dintre prietenii tăi e copleșit de spiritul Crăciunului, probabil că ești tu :D). Dar ce îi face pe unii oameni să fie copleșiți de bucurie și nostalgie când vine vorba de Crăciun, în timp ce alții mai degrabă și-ar tăia urechile decât să-l mai asculte vreodată pe Hrușcă? Exact asta a încercat un grup de cercetători de la Universitatea din Danemarca să afle (bine, ne-ai prins, nu „exact” asta, fiindcă danezii trebuie să se mulțumească cu versiunea autohtonă a lui Hrușcă, Holst).
Folosind imagistica funcțională prin rezonanță magnetică (fRMN), cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a 20 de oameni în timp ce aceștia s-au uitat la imagini cu tematică de Crăciun și imagini neutre, nelegate de sărbători. Acești 20 de oameni au fost clasificați în două grupuri, bazat pe obiceiurile lor de sărbătorire a Crăciunului: 10 dintre ei au spus că sărbătoresc Crăciunul în mod regulat, iar ceilalți 10 au spus că ei nu au niciun fel de tradiție de Crăciun.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când a văzut imagini de Crăciun, grupul care sărbătorește de obicei Crăciunul a avut o activitate cerebrală mai ridicată comparat cu grupul care nu sărbătorește Crăciunul în mai multe zone ale creierului (cortexul sensorimotor, premotor și motor primar, precum și lobulii parietali inferiori și superiori). Aceste zone ale creierului au fost asociate în alte studii, printre altele, cu spiritualitatea, emoțiile resimțite împreună cu alți oameni și recunoașterea emoțiilor faciale, așa că dacă există un asemenea lucru precum reprezentarea spiritului Crăciunului în creier, are sens să se afle în aceste regiuni.
Părerea lui Grinch
Înainte să te duci să sărbătorești această descoperire cu încă o cană de vin fiert (sau să-ți îneci amarul în ea, depinde ce părere ai despre Crăciun în general), merită să ne întrebăm pentru o secundă: chiar dovedește acest studiu, dincolo de orice fărâmă de îndoială, că spiritul Crăciunului trăiește în lobulul parietal inferior? Pe scurt: sigur că nu.
Varianta lungă: deși studiul aduce anumite dovezi în favoarea acestei ipoteze, mai sunt câteva lucruri care trebuie investigate. De exemplu, au mai existat și alte diferențe între cele două grupuri care ar fi putut duce la acest rezultat? (Cercetătorii nu i-au întrebat pe oameni decât dacă sărbătoresc sau nu Crăciunul.) Ce s-ar fi întâmplat dacă participanții s-ar fi uitat la alte imagini, nelegate de Crăciun, dar care i-ar fi făcut să se simtă bucuroși și nostalgici? S-ar fi obținut aceleași rezultate? Cum ar arăta rezultatele dacă ar fi vorba despre alte sărbători (de exemplu, Diwali sau Paște)? De asemenea, rezultatele trebuie replicate într-un grup mai mare de oameni. Și, în cele din urmă, neurocercetătorii încă dezbat dacă încercarea de a localiza emoții complexe în anumite părți ale creierului are sens în primul rând, așa că răspunsul la această controversă ar putea pune studiul în cauză într-o cu totul altă lumină. Dar asta e cu totul altă poveste și încă n-am băut suficient vin fiert ca să intrăm în detalii.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://doi.org/10.1136/bmj.h6266
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Amintirile cele dulci
După o săptămână îngrozitor de lungă, cadourile stau împachetate frumos sub brad, sarmalele se odihnesc pe masă, rudele tale și-au dat în sfârșit seama cum să pornească microfonul pe Zoom și acum gesticulează și se aud vorbind tare din ecranul mic al calculatorului care abia îi mai încape, iar tu ești fericit/ă că ai reușit în sfârșit să te așezi pe scaun astăzi. Dar în timp ce stai acolo, bând lichior de ouă și ignorând a suta remarcă despre cum anul acesta e cel mai rău, mintea începe să îți zboare la vremuri mai bune. Memoria îți spune că exista ceva special legat de Crăciun, ceva ce ai pierdut cumva anul acesta. Și deși, obiectiv vorbind, anul acesta chiar e cel mai rău, dacă te gândești foarte, foarte intens la asta, realizezi că memoria ta îți spune destul de des povești despre „vremuri mai bune și mai însorite”, similar cum bunicul tău vorbește mereu despre „vremurile bune”. Dar te poți baza pe memorie sau, ca și bunicul, tinde oarecum să treacă peste…părțile mai incomode? (Dacă știi la ce mă refer…)
Poate că asta nu e ceea ce voiai să auzi, dar memoria ta nu este, din păcate, atât de precisă atunci când vine vorba de emoții. Dar, înainte să intrăm în detalii, o mică precizare. Atunci când cercetătorii vorbesc despre amintiri, ei disting între mai multe tipuri. De exemplu, a-ți aminti cum să mergi pe bicicletă este o amintire procedurală și este un tip de amintire diferit față de, să zicem, a-ți aminti care e capitala Germaniei, care este o amintire semantică. În mod asemănător, amintirile despre tine însuți formează o categorie distinctă și fac parte din memoria autobiografică. În acest articol, vom vorbi doar despre cele din urmă, iar această distincție între diversele categorii este relevantă deoarece acestea sunt reprezentate, de obicei, în zone separate ale creierului și, de asemenea, tind să se comporte diferit în timp (nu uiți niciodată cum să mergi pe bicicletă, dar, surpriză, s-ar putea să nu-ți aduci aminte așa de bine cât de fericit erai odată).
Acum că am stabilit faptul că poveștile despre „vremuri mai bune și mai însorite” se numesc amintiri autobiografice, să trecem mai departe. Amintirile autobiografice, în general, conțin o componentă afectivă, fie că e vorba șoc, furie sau bucurie, care duce la creșterea numărului de detalii ale amintirii. Acest lucru se întâmplă deoarece emoțiile declanșează o cascadă de interacțiuni neurochimice care duc la întărirea legăturilor neuronale ce stochează amintirea în creier. În plus, studiile au arătat că oamenii își amintesc mai intens evenimentele în care sunt implicați personal. Din perspectiva evoluției, are foarte mult sens: dacă un tigru te aleargă în jurul celui de-al cincilea copac de la peșteră, ai face bine să ții minte să nu te mai duci pe acolo; în mod asemănător, dacă acolo ai găsit mâncare suficientă pentru câteva săptămâni, tot așa ar trebui să ții minte.
Însă, deși poate impresia că amintirile autobiografice sunt mai de încredere deoarece conțin mai multe detalii, sunt la fel de predispuse la uitare. Conform opiniei generale, memoria ta stochează anumite informații, iar de fiecare dată când vrei să-ți amintești ceva, pur și simplu „citești” din dosarul acela, fără să schimbi nimic. Dar de fapt, de fiecare dată când te uiți în dosarul acela, mai verși niște cafea pe o pagină sau mai ștergi niște cuvinte de pe alta. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când își reamintești ceva, alterezi unele detalii ale acelei amintiri. Mai mult decât atât, atunci când vine vorba de amintirile autobiografice, emoțiile tale (componenta afectivă de mai devreme) joacă și ele un rol important.
Pe de o parte, oamenii tind să aibă o părere pozitivă despre ei înșiși și, de asemenea, gravitează în mod natural către bunăstare. Luate împreună, aceste lucruri duc la o tendință automată, inconștientă, către amintirile pozitive, care se manifestă deja din momentul stocării amintirii. De exemplu, participanții care au primit atât feedback pozitiv, cât și negativ, într-un experiment, și-au amintit mai bine feedback-ul pozitiv comparat cu cel negativ. Pe de altă parte, așa cum am menționat mai sus, amintirile sunt alterate pe măsură ce ni le reamintim. În același timp, starea de spirit în momentul reamintirii tinde să devină imprimată în amintirea însăși (așa că dacă ești foarte fericit și îți amintești ceva trist, e posibil să reformulezi amintirea în așa fel încât, la final, nu mai pare așa tristă).
Cu alte cuvinte, ne amintim de obicei mai multe lucruri bune și uităm mai multe lucruri rele deoarece creierul nostru încearcă să ne mențină bunăstarea. Și în caz că asta nu e suficient sau nu putem să uităm anumite lucruri, creierul nostru mai are un mecanism prin care să ne ajute: profită de maleabilitatea amintirilor noastre și le schimbă pe cele negative. Așa că data viitoare când te întrebi dacă chiar ai pierdut acel „ceva” de Crăciun, vei ști că probabil nu asta s-a întâmplat. Dar vei ști și că acel creier minunat al tău are mereu grijă de tine.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
Emotion and Autobiographical Memory
Remembering the Details: Effects of Emotion
A “Rosy View” of the Past: Positive Memory Biases
Remembering the silver lining: Reappraisal and positive bias in memory for emotion
Minciuna lui Moș Crăciun
Ca și copii, suntem învățați că mințitul este greșit și nu ar trebui să facem asta niciodată. Însă pe măsură ce creștem, ajungem adesea în situații morale ambigue: ar trebui să-i spui șefului tău temperamental că nenumăratele ore petrecute în ședințe online te fac să vrei să-ți scoți ochii sau e mai bine să te prefaci că zâmbești și să aștepți liniștit să se termine? Și ar trebui să le spui copiilor tăi că le sunt aduse cadourile de reni zburători și un tip într-un costum roșu sau e mai bine să le spui adevărul mai trist, că sunt livrate de un curier suprasolicitat și plătit insuficient? Dacă acesta ar fi un blog de filosofie, am petrece ore în șir discutând care ar fi alegerea morală și am petrece și mai mult încercând să definim moralitatea. Dar (din fericire) nu este, așa că putem să uităm despre toate lucrurile acelea și să ne axăm pe ceea ce contează cu adevărat: care sunt motivațiile și implicațiile neurocomportamentale ale minciunii despre Moș Crăciun, atât din perspectiva părinților, cât și cea a copiilor?
Dintr-o perspectivă comportamentală, studiile arată că, în general, părinții încurajează puternic copiii să creadă în existența lui Moș Crăciun, indiferent de vârsta copiilor (și, așa cum știm cu toții, pe măsură ce copiii cresc, și minciunile trebuie să devină mai elaborate). Întrebați cu privire la motivele care îi determină să încurajeze această idee, părinții spun de obicei că vor să creeze un sentiment de magie pentru copiii lor și „să le permită să fie copii pentru cât mai mult timp posibil”. Dar neuroștiința sugerează că există și un alt motiv: părinții ar putea fi motivați și de o dorință de a se reîntoarce ei înșiși la bucuria copilăriei. Corespunzător cu această observație, părinții se și descriu cel mai adesea triști atunci când copiii lor încetează să mai creadă în Moș Crăciun.
Însă atunci când vine vorba de copii, literatura științifică nu este atât de clară. Unele studii descriu copiii ca având reacții negative destul de puternice, precum dezamăgire, tristețe sau furie atunci când află adevărul, în timp ce altele sugerează că, deși aceste reacții există, sentimentele negative nu durează mult și sunt înlocuite rapid de emoții pozitive. În plus, fiindcă există doar puține studii legate în mod direct de acest subiect, adesea, ceea ce este adus ca argument împotriva lui Moș Crăciun sunt cercetări mai generale pe tema impactului negativ pe care minciunile spuse de părinți le au asupra comportamentului pe termen lung al copiilor (într-adevăr, cu cât părinții își mint copiii mai mult, cu atât aceștia vor minți și ei mai mult la rândul lor și vor avea probleme cu adaptarea psihosocială la maturitate). Bazat pe această observație, cuplată cu ideea că, atunci când cineva este mințit, își pierde încrederea în persoana care l-a mințit, multe articole sar la concluzia că minciuna despre Moș Crăciun le va distruge viața copiilor tăi.
„Serious?”, probabil că te gândești acum. „Eu am crezut în Moș Crăciun când eram copil și n-am pățit nimic.” Și sunt de acord cu tine. Mulți dintre noi au crescut crezând în Moș Crăciun și nu ne-am transformat în mincinoși patologici. Mai mult decât atât, ca părinți, alegem să perpetuăm această tradiție, lăsându-ne copiii să creadă în magia Crăciunului și a lui Moș Crăciun (nu fiindcă vrem să-i luăm de proști, ci pentru că vrem ca și copiii noștri să dezvolte aceleași amintiri plăcute pe care și noi le avem legate de sărbătorile de iarnă).
Așa că, dacă vrei ca și copilul tău să creadă în Moș Crăciun, cel mai probabil nu trebuie să-ți faci griji că o să îi distrugi viața (dar s-ar putea să îi faci rău dacă îl minți încontinuu despre alte lucruri). Și atunci când adevărul iese la suprafață, chiar dacă atât tu, cât și copilul tău veți fi triști, ține minte că probabil copilul tău va trece mult mai repede peste asta. Acum nu te mai îngrijora și du-te să împachetezi cadourile alea. Până la urmă, elfii lui Moș Crăciun n-o să facă asta pentru tine.
Sources
Encounter with reality: Children’s reactions on discovering the Santa Claus myth
Ho! Ho! Who? Parent promotion of belief in and live encounters with Santa Claus
Parenting by lying in childhood is associated with negative developmental outcomes in adulthood
Learning through observing: Effects of modeling truth‐ and lie‐telling on children’s honesty
Sărbătorile și sănătatea mintală
Se presupune că sărbătorile de iarnă sunt pline de dulce, acrișor și ceva fermecător, dar chiar și aceia dintre noi care se lasă complet cuprinși de spiritul Crăciunului trebuie să admită că realitatea nu corespunde întotdeauna acestor așteptări. Din contră, așteptările prea mari pentru „super-distracție” sau chiar „vacanța perfectă” tind să ducă atât la foarte mult stres și anxietate (gândește-te doar cum a fost ultima oară când ai mers să cauți un cadou fix în ajunul Crăciunului), cât și la simptome depresive (de exemplu, din cauza faptului că nu poți fi cu cei dragi în această perioadă). Pornind de la aceste observații, s-a creat o legendă urbană care spune că sărbătorile duc la creșterea numărului de persoane care suferă de boli mintale. Mai exact, în fiecare an suntem bombardați de numeroase articole de ziare pe tema creșterii numărului de sinucideri în perioada sărbătorilor, care încearcă să ne avertizeze cu privire la pericolul iminent care ne paște în preajma monstrului de Crăciun (desigur, împreună cu toate celelalte pericole care ne amenință în mod constant existența umilă; pentru că dacă nu îți sperii audiența, ceva nu e în regulă). Dar, revenind, doar pentru că o idee se bucură de popularitate, nu înseamnă neapărat că e și adevărată, așa că în acest articol ne întrebăm: chiar este adevărat ce se spune?
Pentru a răspunde la această întrebare, cercetările științifice s-au axat în mare pe trei subiecte: abuzul de substanțe, tulburările de dispoziție și, în cele din urmă, comportamentele autoagresive și suicidul.
Abuzul de substanțe
Mai multe studii au raportat că, în perioada sărbătorilor, se observă o creștere a numărului de decese cauzate de intoxicația cu alcool. Însă, deși este posibil ca unul din motivele pentru această creștere să fie că oamenii beau mai mult din cauză că sărbătorile îi induc în depresie, există și alte explicații, care sunt cel puțin la fel de plauzibile. Oamenii beau mai mult în timpul evenimentelor festive pentru că acestea reprezintă o perioadă de relaxare, când nu trebuie să se îngrijoreze de mahmureala de a doua zi. Ei au și tendința de a consuma mai mult alcool pentru că cei din jurul lor beau și ei la rândul lor. Și, bineînțeles, unii oameni au nevoie de acel shot în plus (sau acele zece) doar pentru a putea rezista interogatoriului anual nesfârșit legat de planurile lor de viață (sau lipsa acestora).
Tulburările de dispoziție
În același timp, aceleași studii au confirmat că oamenii tind să raporteze o dispoziție mai proastă, o calitate a vieții scăzută, precum și o bunăstare emoțională scăzută. Cu alte cuvinte, este adevărat că oamenii tind să se simtă mai prost în perioada Crăciunului și că aceste sentimente pot duce la o incidență a depresiei mai crescută în perioada sărbătorilor. Conform raportărilor oferite de participanți, aceste sentimente par a fi cauzate de credința că alții se distrează mai bine.
Comportamentele autoagresive și suicidul
Dar aici apare surpriza: autoagresiunea și tentativele de sinucidere sunt, de fapt, mai scăzute în perioada Crăciunului în comparație cu celelalte perioade ale anului (deși, din păcate, cresc abrupt după sărbători). Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, se observă o scădere a numărului de pacienți care necesită admitere la secția psihiatrică de urgențe, așa că, în acest sens, Crăciunul pare să aibă un oarecare efect de protecție împotriva bolilor de psihiatrie.
Concluzie
În concluzie, este adevărat că sărbătorile de iarnă duc la un consum ridicat de alcool (nu e surprinzător) și la mai multe decese cauzate de intoxicația cu alcool, precum și la o creștere a numărului celor care suferă de tulburări de dispoziție. Însă numărul sinuciderilor, precum și al persoanelor care necesită internare la secția de psihiatrie scade de fapt în perioada Crăciunului.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
The Christmas Effect on Psychopathology
Suicide rate is lowest during the holiday season, but news stories continue to say the opposite
Spiritul Crăciunului în creier
Mirosul amintirilor
Spiritul Crăciunului în creier
Cu toții avem un prieten care, imediat ce 1 decembrie sosește, scoate decorațiunile de Crăciun, ascultă „Împodobește, mamă, bradul” la maxim toată ziua și vorbește non-stop despre cum „decembrie e luna în care suntem mai buni” (apropo, dacă nu poți să identifici care dintre prietenii tăi e copleșit de spiritul Crăciunului, probabil că ești tu :D). Dar ce îi face pe unii oameni să fie copleșiți de bucurie și nostalgie când vine vorba de Crăciun, în timp ce alții mai degrabă și-ar tăia urechile decât să-l mai asculte vreodată pe Hrușcă? Exact asta a încercat un grup de cercetători de la Universitatea din Danemarca să afle (bine, ne-ai prins, nu „exact” asta, fiindcă danezii trebuie să se mulțumească cu versiunea autohtonă a lui Hrușcă, Holst).
Folosind imagistica funcțională prin rezonanță magnetică (fRMN), cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a 20 de oameni în timp ce aceștia s-au uitat la imagini cu tematică de Crăciun și imagini neutre, nelegate de sărbători. Acești 20 de oameni au fost clasificați în două grupuri, bazat pe obiceiurile lor de sărbătorire a Crăciunului: 10 dintre ei au spus că sărbătoresc Crăciunul în mod regulat, iar ceilalți 10 au spus că ei nu au niciun fel de tradiție de Crăciun.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când a văzut imagini de Crăciun, grupul care sărbătorește de obicei Crăciunul a avut o activitate cerebrală mai ridicată comparat cu grupul care nu sărbătorește Crăciunul în mai multe zone ale creierului (cortexul sensorimotor, premotor și motor primar, precum și lobulii parietali inferiori și superiori). Aceste zone ale creierului au fost asociate în alte studii, printre altele, cu spiritualitatea, emoțiile resimțite împreună cu alți oameni și recunoașterea emoțiilor faciale, așa că dacă există un asemenea lucru precum reprezentarea spiritului Crăciunului în creier, are sens să se afle în aceste regiuni.
Părerea lui Grinch
Înainte să te duci să sărbătorești această descoperire cu încă o cană de vin fiert (sau să-ți îneci amarul în ea, depinde ce părere ai despre Crăciun în general), merită să ne întrebăm pentru o secundă: chiar dovedește acest studiu, dincolo de orice fărâmă de îndoială, că spiritul Crăciunului trăiește în lobulul parietal inferior? Pe scurt: sigur că nu.
Varianta lungă: deși studiul aduce anumite dovezi în favoarea acestei ipoteze, mai sunt câteva lucruri care trebuie investigate. De exemplu, au mai existat și alte diferențe între cele două grupuri care ar fi putut duce la acest rezultat? (Cercetătorii nu i-au întrebat pe oameni decât dacă sărbătoresc sau nu Crăciunul.) Ce s-ar fi întâmplat dacă participanții s-ar fi uitat la alte imagini, nelegate de Crăciun, dar care i-ar fi făcut să se simtă bucuroși și nostalgici? S-ar fi obținut aceleași rezultate? Cum ar arăta rezultatele dacă ar fi vorba despre alte sărbători (de exemplu, Diwali sau Paște)? De asemenea, rezultatele trebuie replicate într-un grup mai mare de oameni. Și, în cele din urmă, neurocercetătorii încă dezbat dacă încercarea de a localiza emoții complexe în anumite părți ale creierului are sens în primul rând, așa că răspunsul la această controversă ar putea pune studiul în cauză într-o cu totul altă lumină. Dar asta e cu totul altă poveste și încă n-am băut suficient vin fiert ca să intrăm în detalii.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://doi.org/10.1136/bmj.h6266
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Virusurile și boala Alzheimer: care e legătura?
English După cum știți, boala Alzheimer este o boală neurodegenerativă cronică, ce afectează în mod special vârstnicii. Cel mai proeminent simptom este pierderea progresivă și ireversibilă a memoriei. În plus, în ciuda eforturilor concentrate ale cercetătorilor de top, boala rămâne învăluită în mister, atât când vine vorba de cauze, cât și de tratament. Alzheimer genetic… Read more Virusurile și boala Alzheimer: care e legătura?
Metode de neurocercetare
English Pentru a putea înțelege cum funcționează creierul, neurocercetătorii folosesc o gamă largă de metode. Cele mai întâlnite sunt imagistica funcțională prin rezonanță magnetică nucleară (fRMN), electro-/magnetoencefalografia (E/MEG), înregistrările electrofiziologice ale neuronilor individuali și stimularea transcraniană magnetică/cu curent continuu (STM/STC). Fiecare dintre aceste metode are atât avantaje, cât și dezavantaje și fiecare dintre ele poate… Read more Metode de neurocercetare
Sărbătorile și sănătatea mintală
Se presupune că sărbătorile de iarnă sunt pline de dulce, acrișor și ceva fermecător, dar chiar și aceia dintre noi care se lasă complet cuprinși de spiritul Crăciunului trebuie să admită că realitatea nu corespunde întotdeauna acestor așteptări. Din contră, așteptările prea mari pentru „super-distracție” sau chiar „vacanța perfectă” tind să ducă atât la foarte mult stres și anxietate (gândește-te doar cum a fost ultima oară când ai mers să cauți un cadou fix în ajunul Crăciunului), cât și la simptome depresive (de exemplu, din cauza faptului că nu poți fi cu cei dragi în această perioadă). Pornind de la aceste observații, s-a creat o legendă urbană care spune că sărbătorile duc la creșterea numărului de persoane care suferă de boli mintale. Mai exact, în fiecare an suntem bombardați de numeroase articole de ziare pe tema creșterii numărului de sinucideri în perioada sărbătorilor, care încearcă să ne avertizeze cu privire la pericolul iminent care ne paște în preajma monstrului de Crăciun (desigur, împreună cu toate celelalte pericole care ne amenință în mod constant existența umilă; pentru că dacă nu îți sperii audiența, ceva nu e în regulă). Dar, revenind, doar pentru că o idee se bucură de popularitate, nu înseamnă neapărat că e și adevărată, așa că în acest articol ne întrebăm: chiar este adevărat ce se spune?
Pentru a răspunde la această întrebare, cercetările științifice s-au axat în mare pe trei subiecte: abuzul de substanțe, tulburările de dispoziție și, în cele din urmă, comportamentele autoagresive și suicidul.
Abuzul de substanțe
Mai multe studii au raportat că, în perioada sărbătorilor, se observă o creștere a numărului de decese cauzate de intoxicația cu alcool. Însă, deși este posibil ca unul din motivele pentru această creștere să fie că oamenii beau mai mult din cauză că sărbătorile îi induc în depresie, există și alte explicații, care sunt cel puțin la fel de plauzibile. Oamenii beau mai mult în timpul evenimentelor festive pentru că acestea reprezintă o perioadă de relaxare, când nu trebuie să se îngrijoreze de mahmureala de a doua zi. Ei au și tendința de a consuma mai mult alcool pentru că cei din jurul lor beau și ei la rândul lor. Și, bineînțeles, unii oameni au nevoie de acel shot în plus (sau acele zece) doar pentru a putea rezista interogatoriului anual nesfârșit legat de planurile lor de viață (sau lipsa acestora).
Tulburările de dispoziție
În același timp, aceleași studii au confirmat că oamenii tind să raporteze o dispoziție mai proastă, o calitate a vieții scăzută, precum și o bunăstare emoțională scăzută. Cu alte cuvinte, este adevărat că oamenii tind să se simtă mai prost în perioada Crăciunului și că aceste sentimente pot duce la o incidență a depresiei mai crescută în perioada sărbătorilor. Conform raportărilor oferite de participanți, aceste sentimente par a fi cauzate de credința că alții se distrează mai bine.
Comportamentele autoagresive și suicidul
Dar aici apare surpriza: autoagresiunea și tentativele de sinucidere sunt, de fapt, mai scăzute în perioada Crăciunului în comparație cu celelalte perioade ale anului (deși, din păcate, cresc abrupt după sărbători). Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, se observă o scădere a numărului de pacienți care necesită admitere la secția psihiatrică de urgențe, așa că, în acest sens, Crăciunul pare să aibă un oarecare efect de protecție împotriva bolilor de psihiatrie.
Concluzie
În concluzie, este adevărat că sărbătorile de iarnă duc la un consum ridicat de alcool (nu e surprinzător) și la mai multe decese cauzate de intoxicația cu alcool, precum și la o creștere a numărului celor care suferă de tulburări de dispoziție. Însă numărul sinuciderilor, precum și al persoanelor care necesită internare la secția de psihiatrie scade de fapt în perioada Crăciunului.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Surse (în engleză)
The Christmas Effect on Psychopathology
Suicide rate is lowest during the holiday season, but news stories continue to say the opposite
Spiritul Crăciunului în creier
Mirosul amintirilor
Spiritul Crăciunului în creier
Cu toții avem un prieten care, imediat ce 1 decembrie sosește, scoate decorațiunile de Crăciun, ascultă „Împodobește, mamă, bradul” la maxim toată ziua și vorbește non-stop despre cum „decembrie e luna în care suntem mai buni” (apropo, dacă nu poți să identifici care dintre prietenii tăi e copleșit de spiritul Crăciunului, probabil că ești tu :D). Dar ce îi face pe unii oameni să fie copleșiți de bucurie și nostalgie când vine vorba de Crăciun, în timp ce alții mai degrabă și-ar tăia urechile decât să-l mai asculte vreodată pe Hrușcă? Exact asta a încercat un grup de cercetători de la Universitatea din Danemarca să afle (bine, ne-ai prins, nu „exact” asta, fiindcă danezii trebuie să se mulțumească cu versiunea autohtonă a lui Hrușcă, Holst).
Folosind imagistica funcțională prin rezonanță magnetică (fRMN), cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a 20 de oameni în timp ce aceștia s-au uitat la imagini cu tematică de Crăciun și imagini neutre, nelegate de sărbători. Acești 20 de oameni au fost clasificați în două grupuri, bazat pe obiceiurile lor de sărbătorire a Crăciunului: 10 dintre ei au spus că sărbătoresc Crăciunul în mod regulat, iar ceilalți 10 au spus că ei nu au niciun fel de tradiție de Crăciun.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când a văzut imagini de Crăciun, grupul care sărbătorește de obicei Crăciunul a avut o activitate cerebrală mai ridicată comparat cu grupul care nu sărbătorește Crăciunul în mai multe zone ale creierului (cortexul sensorimotor, premotor și motor primar, precum și lobulii parietali inferiori și superiori). Aceste zone ale creierului au fost asociate în alte studii, printre altele, cu spiritualitatea, emoțiile resimțite împreună cu alți oameni și recunoașterea emoțiilor faciale, așa că dacă există un asemenea lucru precum reprezentarea spiritului Crăciunului în creier, are sens să se afle în aceste regiuni.
Părerea lui Grinch
Înainte să te duci să sărbătorești această descoperire cu încă o cană de vin fiert (sau să-ți îneci amarul în ea, depinde ce părere ai despre Crăciun în general), merită să ne întrebăm pentru o secundă: chiar dovedește acest studiu, dincolo de orice fărâmă de îndoială, că spiritul Crăciunului trăiește în lobulul parietal inferior? Pe scurt: sigur că nu.
Varianta lungă: deși studiul aduce anumite dovezi în favoarea acestei ipoteze, mai sunt câteva lucruri care trebuie investigate. De exemplu, au mai existat și alte diferențe între cele două grupuri care ar fi putut duce la acest rezultat? (Cercetătorii nu i-au întrebat pe oameni decât dacă sărbătoresc sau nu Crăciunul.) Ce s-ar fi întâmplat dacă participanții s-ar fi uitat la alte imagini, nelegate de Crăciun, dar care i-ar fi făcut să se simtă bucuroși și nostalgici? S-ar fi obținut aceleași rezultate? Cum ar arăta rezultatele dacă ar fi vorba despre alte sărbători (de exemplu, Diwali sau Paște)? De asemenea, rezultatele trebuie replicate într-un grup mai mare de oameni. Și, în cele din urmă, neurocercetătorii încă dezbat dacă încercarea de a localiza emoții complexe în anumite părți ale creierului are sens în primul rând, așa că răspunsul la această controversă ar putea pune studiul în cauză într-o cu totul altă lumină. Dar asta e cu totul altă poveste și încă n-am băut suficient vin fiert ca să intrăm în detalii.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://doi.org/10.1136/bmj.h6266
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Spiritul Crăciunului în creier
Cu toții avem un prieten care, imediat ce 1 decembrie sosește, scoate decorațiunile de Crăciun, ascultă „Împodobește, mamă, bradul” la maxim toată ziua și vorbește non-stop despre cum „decembrie e luna în care suntem mai buni” (apropo, dacă nu poți să identifici care dintre prietenii tăi e copleșit de spiritul Crăciunului, probabil că ești tu :D). Dar ce îi face pe unii oameni să fie copleșiți de bucurie și nostalgie când vine vorba de Crăciun, în timp ce alții mai degrabă și-ar tăia urechile decât să-l mai asculte vreodată pe Hrușcă? Exact asta a încercat un grup de cercetători de la Universitatea din Danemarca să afle (bine, ne-ai prins, nu „exact” asta, fiindcă danezii trebuie să se mulțumească cu versiunea autohtonă a lui Hrușcă, Holst).
Folosind imagistica funcțională prin rezonanță magnetică (fRMN), cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a 20 de oameni în timp ce aceștia s-au uitat la imagini cu tematică de Crăciun și imagini neutre, nelegate de sărbători. Acești 20 de oameni au fost clasificați în două grupuri, bazat pe obiceiurile lor de sărbătorire a Crăciunului: 10 dintre ei au spus că sărbătoresc Crăciunul în mod regulat, iar ceilalți 10 au spus că ei nu au niciun fel de tradiție de Crăciun.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când a văzut imagini de Crăciun, grupul care sărbătorește de obicei Crăciunul a avut o activitate cerebrală mai ridicată comparat cu grupul care nu sărbătorește Crăciunul în mai multe zone ale creierului (cortexul sensorimotor, premotor și motor primar, precum și lobulii parietali inferiori și superiori). Aceste zone ale creierului au fost asociate în alte studii, printre altele, cu spiritualitatea, emoțiile resimțite împreună cu alți oameni și recunoașterea emoțiilor faciale, așa că dacă există un asemenea lucru precum reprezentarea spiritului Crăciunului în creier, are sens să se afle în aceste regiuni.
Părerea lui Grinch
Înainte să te duci să sărbătorești această descoperire cu încă o cană de vin fiert (sau să-ți îneci amarul în ea, depinde ce părere ai despre Crăciun în general), merită să ne întrebăm pentru o secundă: chiar dovedește acest studiu, dincolo de orice fărâmă de îndoială, că spiritul Crăciunului trăiește în lobulul parietal inferior? Pe scurt: sigur că nu.
Varianta lungă: deși studiul aduce anumite dovezi în favoarea acestei ipoteze, mai sunt câteva lucruri care trebuie investigate. De exemplu, au mai existat și alte diferențe între cele două grupuri care ar fi putut duce la acest rezultat? (Cercetătorii nu i-au întrebat pe oameni decât dacă sărbătoresc sau nu Crăciunul.) Ce s-ar fi întâmplat dacă participanții s-ar fi uitat la alte imagini, nelegate de Crăciun, dar care i-ar fi făcut să se simtă bucuroși și nostalgici? S-ar fi obținut aceleași rezultate? Cum ar arăta rezultatele dacă ar fi vorba despre alte sărbători (de exemplu, Diwali sau Paște)? De asemenea, rezultatele trebuie replicate într-un grup mai mare de oameni. Și, în cele din urmă, neurocercetătorii încă dezbat dacă încercarea de a localiza emoții complexe în anumite părți ale creierului are sens în primul rând, așa că răspunsul la această controversă ar putea pune studiul în cauză într-o cu totul altă lumină. Dar asta e cu totul altă poveste și încă n-am băut suficient vin fiert ca să intrăm în detalii.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://doi.org/10.1136/bmj.h6266
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19.
Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva Covid-19 în primul rând? Pentru că studii anterioare au arătat că fluvoxamina este eficientă în reducerea producției de citokine („cito-ce?”).
Citokinele sunt proteine care îndeplinesc o grămadă de funcții în corpul tău. Printre altele, au un rol pro-inflamator, ceea ce înseamnă că duc la creșterea inflamației în corp. Dar exact de asta pot deveni problematice.
Uneori citokinele pot să o ia razna sau, cu alte cuvinte, să cauzeze o „furtună de citokine”. Practic, prea multe citokine sunt eliberate deodată, ceea ce duce la inflamație ridicată și poate cauza insuficiență multiplă de organe și deces.
Și se presupune că exact aceste furtuni de citokine sunt implicate în cazurile severe de Covid-19, așa că e logic să presupunem că, dacă un medicament ar putea reduce nivelul de citokine, severitatea bolii ar scădea și ea.
Deci funcționează? Așa se pare. Din 152 de adulți infectați, niciunul dintre cei cărora li s-a administrat fluvoxamină nu au ajuns în stare critică, în timp ce starea a 6 dintre cei care au primit placebo s-a deteriorat. Dar…
Putem spune că fluvoxamina e un tratament eficient împotriva Covid-19? Nu, cu siguranță nu. Spre exemplu, deși rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic, numărul de participanți este mult prea mic pentru a trage o asemenea concluzie. „Atunci ce sens are?”, poate te întrebi.
Acest studiu pune bazele pentru un studiu mai mare. Fără el, ar fi mult mai dificil de justificat că toate resursele necesare unui studiu clinic la scară largă trebuie folosite pentru un tratament așa neașteptat. În plus, ne dă speranță că putem înțelege și trata mai bine această boală.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
doi:10.1001/jama.2020.22760
Regândind harta gustului
Poate ai mai auzit de mitul legat de harta gustului de pe limbă: ideea falsă că diferite părți ale limbii sunt responsabile pentru percepția diferitelor gusturi (de exemplu, amar în partea din spate și dulce în cea din față).
Dar știai că se credea că o așa-numită hartă topografică există într-o zonă a creierului responsabilă pentru percepția gustului, chiar și după ce harta gustului de pe limbă a fost demitizată?
Acest tip de organizare topografică este comun și pentru alte simțuri. De exemplu, în cortexul somatosenzitiv (unde este percepută atingerea), degetele și spatele tău sunt reprezentate în zone diferite. În mod asemănător, în cortexul auditiv, frecvențele înalte și cele joase sunt reprezentate în zone diferite.
Așa că atunci când experimentele de imagistică timpurii au sugerat că organizarea cortexului gustativ este similară, nimeni n-a fost suprins. Până la urmă, dacă așa funcționează pentru alte simțuri, de ce n-ar fi la fel și pentru gust?
Dar un nou studiu sugerează opusul. Folosind metode de imagistică avansate, cercetătorii au arătat că organizarea cortexului gustativ al șoarecilor nu este topografică. Practic, nu există zone bine-definite în creier pentru dulce, acru sau amar.
În schimb, neuronii responsabili pentru diversele gusturi sunt amestecați, formând un așa-numit „cod de ansamblu”. Cu alte cuvinte, diferite tipare de activare a acestor neuroni duc la percepția diferitelor gusturi, cam așa cum membrii unei orchestre pot cânta diferite melodii împreună.
De ce e important? Așa cum am menționat mai devreme, organizarea topografică este un principiu important al organizării creierului, așa că, arătând că gustul nu urmează acest tipar duce la întrebarea „de ce e special?”, iar asta ar putea duce la mai multe descoperiri fascinante despre percepția gustului.
Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe știri pe scurt? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://neurosciencenews.com/taste-neural-remapping-17271/
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe… Read more De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră… Read more Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile… Read more Microflora intestinală
One thought on “Neuroștiința colindelor de Crăciun”