English

1. Cortexul vizual primar primește și aferențe auditive.

O caracteristică definitorie a creierului este aceea că acesta integrează informații din diferite surse și modalități pentru a ne oferi o percepție unitară a lumii. De exemplu, atunci când te uiți la un film, nu procesezi separat imaginile și vocile. În schimb, creierul tău potrivește cumva vocile cu personajele și procesează totul împreună pentru a-ți oferi o poveste frumoasă. Acesta este un exemplu de integrare multisenzorială, în acest caz cele două simțuri fiind cel auditiv și cel vizual.

Dar întrebarea care îi nedumerește de ceva vreme pe oamenii de știință este: unde sunt puse cap la cap aceste informații în creier? (Știm că trebuie să fie în creier, pentru că am stabilit deja că ochii nu pot percepe sunete și urechile imagini). Există câteva motive pentru care ne interesează asta. În primul rând, înțelegerea modului în care creierul integrează informațiile ne aduce mai aproape de rezolvarea misterului legat de funcționarea creierul. În plus, multe tulburări neuropsihiatrice, cum ar fi schizofrenia, ADHD sau autismul, includ probleme de procesare senzorială.

Până relativ recent, oamenii de știință credeau că zonele primare ale creierului, cum ar fi cortexul vizual primar, sunt unisenzoriale, în timp ce zonele de asociație sunt multisenzoriale. Dar, odată cu progresele înregistrate în tehnicile de trasare neuronală, această viziune a început să se schimbe. În special, studiile de trasare neuronală efectuate pe maimuțe au dovedit că există conexiuni directe de la cortexul auditiv primar la cortexul vizual primar.

La oameni, metodele non-invazive, cum ar fi EEG și RMNf, indică aceeași direcție: cortexul vizual primar primește aferențe auditive. Deși sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege mai bine mecanismele de funcționare, aceste constatări ar putea oferi deja o bună explicație pentru motivul pentru care oamenii reacționează mai rapid la stimuli vizuali însoțiți de sunete, în comparație cu cei prezentați singuri.

2. Un număr mare de studii din domeniile psihologiei și neuroștiinței nu poate fi reprodus.

A defining characteristic of science is reproducibility. Basically, if a result is reliable, we should observe it every single time when we perform an experiment under similar conditions. But in recent years more and more papers across various fields have begun to show that this isn’t necessarily the case.

Dar de ce atât de multe studii nu pot fi reproduse? Și ce măsuri au început să ia oamenii de știință pentru a rezolva această problemă? Deoarece asta este o problemă complexă, i-am dedicat un întreg articol separat. În cazul în care l-ai ratat, îl găsești aici.

Cum ți s-a părut această postare? Ai vrea să citești mai multe analize precum aceasta? Scrie-ne în comentariile de mai jos.

Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.

Ar putea să-ți placă și:

REFERINȚE (ÎN ENGLEZĂ):

Majka, P., Rosa, M. G., Bai, S., Chan, J. M., Huo, B. X., Jermakow, N., … & Mitra, P. P. (2019). Unidirectional monosynaptic connections from auditory areas to the primary visual cortex in the marmoset monkey. Brain Structure and Function, 224(1), 111-131.

Murray, M. M., Thelen, A., Thut, G., Romei, V., Martuzzi, R., & Matusz, P. J. (2015). The multisensory function of primary visual cortex in humans. Neuropsychologia.