Imagine: Ionut Stefan
În fiecare an, mulți studenți talentați din întreaga lume se întreabă dacă ar fi o idee bună să încerce să obțină cea mai înaltă distincție academică: doctoratul. Ar trebui sau nu ar trebui? Desigur, ceea ce poate ajuta la luarea deciziei este colectarea de informații de la persoane care au trecut deja prin asta. Este foarte posibil ca acesta să fie motivul pentru care te afli acum aici. Din păcate, nu îți pot da un răspuns definitiv la această întrebare. Tot ce pot să îți spun este că atât decizia de a porni în această călătorie, cât și experiența doctoratului în sine sunt unice pentru fiecare individ. Chiar dacă te-ai alătura unui laborator în care toată lumea pare să se distreze de minune, nimeni nu îți poate garanta că vei avea parte de aceeași experiență. Ceea ce îți pot împărtăși sunt câteva aspecte-cheie pe care ar trebui să le iei în considerare atunci când iei această decizie, precum și cum a fost experiența pentru mine. Mai jos este textul needitat pe care l-am scris la câteva zile după susținerea lucrării mele de doctorat, urmat de câteva reflecții ulterioare.
Ar trebui să faci un doctorat? – gânduri la scurt timp după susținere
În timp ce îmi făceam doctoratul, mi s-a pus această întrebare de multe ori. Nu m-am abținut niciodată și întotdeauna am spus foarte clar că nu cred că majoritatea oamenilor ar trebui să facă un doctorat. Nu din motive elitiste, nu pentru că aș fi avut o experiență atât de neplăcută, ci pentru că a face un doctorat este incredibil de solicitant. Îți mănâncă literalmente nu doar anii pe care îi investești în el, ci și ani din viitor. Poți simți cum îți scurtează durata de viață. De fapt, în acest moment nu sunt sigură că ar fi trebuit să fac un doctorat.
Aceiași oameni îmi pun acum din nou aceeași întrebare și pot vedea în ochii lor speranța că m-am răzgândit. Ca și cum faptul că am ajuns pe partea cealaltă ar face cumva ca totul să dispară. Dar nu este așa. Oricum, nu pot să îți spun dacă ar trebui sau nu să urmezi acest drum. Nu aș fi ascultat pe nimeni care mi-ar fi spus să nu merg pe calea asta atunci când am luat propria decizie. Însă îți pot spune câte ceva despre cum este această experiență.
Un doctorat necesită un angajament de timp enorm. Probabil că vei începe cu ambiții mari – să nu lucrezi în weekend, să nu faci ore suplimentare, să nu lași doctoratul să îți acapareze viața și să te consume. Și, în funcție de personalitatea și circumstanțele tale, ar putea funcționa. Pentru o vreme. Până când vezi că majoritatea oamenilor din jurul tău face asta. Până când începi să simți că rămâi în urmă. Până când te confrunți cu experiment eșuat peste experiment eșuat și îți spui că vei mai face doar o analiză înainte de a începe să-ți pregătești prezentarea pentru mâine și, dintr-o dată, ora 11:00 se transformă în ora 21:00 și nu ți-ai făcut nici măcar slide-ul cu titlul, așa că te așteaptă o noapte albă. Sau până când se face ora 17:00 și arunci o ultimă privire la e-mail, doar pentru a vedea că supervizorul tău vrea să faci „câteva modificări” la raportul pe care i l-ai trimis acum cinci săptămâni, care trebuie predat la miezul nopții.
Un doctorat implică multe eșecuri. Foarte multe. Experimentele nu funcționează, analizele nu funcționează, citești lucrări pe care nu le înțelegi. Participi la ședințe pe care nu le înțelegi. Ții prezentări și primești întrebări la care nici măcar nu poți începe să răspunzi. Sună groaznic. Sună ca și cum ai fi incompetent. Te simți groaznic și incompetent. Foarte des. Este doar o parte a procesului, totuși. Dar, din experiența mea, ajunge să te afecteze. Chiar dacă ești foarte încrezător, chiar dacă nu îți legi de obicei întreaga valoare de sine de muncă, ajunge să te afecteze.
Un doctorat nu este bine plătit (de obicei). În funcție de unde locuiești, s-ar putea să lucrezi pe un salariu de nimic. Și te dezavantajează în comparație cu restul oamenilor de vârsta ta. Poate că diferențele acestea vor dispărea cu timpul. Eu nu am ajuns încă acolo și nici nu mai citesc despre asta, pentru că este destul de deprimant.
Un doctorat este o experiență singuratică. Ești expertul pe tema ta. Pe munca ta. Nimeni altcineva nu cunoaște detaliile esențiale. Nimănui altcuiva nu-i pasă. Uneori, asta te va face să te simți cool. Sunt toate lucrurile astea complicate pe care doar tu le înțelegi. Ești atât de deștept! Dar apoi stai acolo în timp ce cineva cu vechime îți spune în toate felurile în care greșești. Doar că nu greșești, pentru că ei nu înțeleg exact care e abordarea și vorbesc despre altceva. Sau ești blocat. Și tot cauți ajutor, dar nimeni nu te poate ajuta. Chiar dacă ar avea abilitățile necesare, ar trebui să petreacă prea mult timp pentru a se pune la curent cu tot ceea ce ai făcut pentru a putea oferi o contribuție semnificativă. Nu se întâmplă atât de des, desigur. Dar când ești deja la pământ din cauza lipsei de somn, a eșecului și a sărăciei, singurătatea te lovește mult mai tare.
Un doctorat este greu de abandonat. Îți spui că vei încerca și dacă nu va merge, vei renunța, la fel ca la un loc de muncă. Dar nu este atât de ușor. Odată ce ai fost acolo timp de un an sau doi, odată ce te-ai legat de asta, este foarte greu să scapi de ideea că ești un ratat dacă renunți. Și de toate celelalte gânduri negative. Așadar, chiar dacă nu mai poți, sunt șanse mari să continui. Până când ori îți vei lua diploma, ori nu. Nici măcar nu contează care va fi, pentru că oricum vei sfârși prin a te epuiza complet.
Ai nevoie de multă reziliență. Ai nevoie de un motiv foarte puternic pentru care faci asta. Trebuie să-ți placă să găsești răspunsuri. Poate îți trebuie chiar un strop de aroganță. Și chiar și așa, ar trebui să faci un doctorat? Nu știu. Nu știu care sunt motivele tale. Vei citi asta și probabil te vei gândi „oh, asta nu mi se va întâmpla niciodată! Sunt mult mai bun decât atât!” Atunci fă-o. Dar salvează această postare și revino la ea atunci când ești la jumătatea doctoratului. Nu pentru a auzi „Ți-am spus eu”, ci pentru a-ți reaminti că prin ceea ce treci este o experiență destul de comună, nu un defect personal. Și oricât de dificil ar părea acum, se va termina într-un fel sau altul și soarele va răsări, indiferent de situație.
Ceva mai târziu
Au trecut câteva luni de când am scris cele de mai sus. Am avut destul timp să mă odihnesc și adrenalina a dispărut în cele din urmă. Rămân la ceea ce am scris la momentul respectiv, deși astăzi probabil că aș formula-o mult mai blând și aș sublinia și aspectele pozitive. Am învățat multe în timpul doctoratului meu. Mai important decât cunoștințele factuale (care pot fi sau nu utile, în funcție de cariera pe care o urmezi ulterior), am învățat cum să gândesc și cum să abordez problemele în mod sistematic. De asemenea, am învățat să nu renunț atunci când lucrurile par dificile, deoarece orice problemă trebuie să aibă o soluție. Aș fi putut dobândi acest set de competențe în altă parte și cu mai puțini neuroni morți? Nu aș putea să-ți spun. Regret asta? Nu mai regret. Până la urmă, a fost extrem de dificil, dar a fost și distractiv. Și în sfârșit mi-am revenit suficient încât să fiu mândră de mine. Pentru a reitera, nu îți pot spune ce să faci (ca regulă generală, nu fă orbește ceea ce îți spun străinii de pe internet). Aceasta este doar experiența mea personală și sunt șanse ca experiența ta să nu fie deloc asemănătoare. Dar, din cauza tuturor provocărilor menționate, merită să iei în considerare modul în care un doctorat s-ar putea potrivi în planurile tale de carieră viitoare și în viața ta. După o analiză atentă, poți să faci ceea ce ți-ai dorit de la bun început.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos. Și dacă vrei să ne susții, poți distribui articolul, ne poți cumpăra o cafea aici sau chiar ambele.
Abonează-te la fluxul RSS aici.
Ar putea să-ți placă și:
Lasă un răspuns