Neurofrontiers

Imagine: Ionut Stefan

În ultimele luni, o substanță numită albastru de metilen a reapărut în centrul atenției, promovată din nou drept un posibil „potențiator universal”, un „supliment-minune” care ar îmbunătăți memoria, ar oferi mai multă energie, ar trata problemele de dispoziție și așa mai departe. Evident, asta ne-a aprins imediat alarma de „prea frumos ca să fie adevărat”. Așa că ne-am hotărât să trecem prin studiile științifice, să vedem dacă se ridică la nivelul entuziasmului general și să aflăm dacă într-adevăr „n-are ce rău să facă, nu?” (spoiler: ba are).

Și pentru că se pare că iubim avertismentele și notele de subsol pe aici, iată-l pe cel de astăzi: subiectul albastrului de metilen, ca multe altele care țin de îmbunătățiri legate de sănătate, este nuanțat și complicat. Poate cel mai important lucru de reținut este că dovezile trebuie interpretate în contextul în care au fost obținute. După cum vei vedea mai concret mai târziu, asta înseamnă să faci diferența între in vitro = într-un vas Petri și in vivo = în organisme vii, o distincție care face adesea diferența între entuziasmul exagerat și speranțele realiste.

Ce este albastrul de metilen?

Albastrul de metilen (sau clorura de metiltioniniu, pe numele său adult) este, de fapt, un medicament surprinzător de vechi (vorbim de secolul XIX), aflat pe Lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății. Dar nu pentru ceea ce crezi. La oameni, este folosit în principal pentru tratarea unei afecțiuni numite methemoglobinemie, o afecțiune în care o parte din hemoglobina care ar trebui să transporte oxigenul către celule este transformată în methemoglobină, adică într-o formă care nu mai poate face acest lucru. A fost utilizat și ca tratament pentru malarie și intoxicații cu cianură, deși aceste utilizări nu mai sunt recomandate în prezent. Cei care au acvarii probabil îl cunosc și ca aditiv pentru tratarea peștilor, datorită proprietăților sale antimicrobiene și antifungice. Și, desigur, rămâne un excelent colorant, atât pentru textile, cât și pentru țesuturi vii.

Efectele celulare ale albastrului de metilen

Aici este partea în care ne uităm la posibilele mecanisme de acțiune ale albastrului de metilen la nivel celular. Și tot aici este momentul să ne amintim că explicațiile mecanistice obținute din celule izolate nu garantează efecte reale la oamenii în carne și oase. Asta pentru că oamenii în carne și oase sunt, de obicei, un soi de supă ceva mai complexă de celule, plină de butoane, reglaje fine, bucle de feedback și siguranțe biologice care interacționează într-un mod atât de imprevizibil încât pot da peste cap chiar și cele mai promițătoare ipoteze terapeutice.

Albastrul de metilen este, într-un fel, un fel de meșter bun la toate: acționează ca inhibitor al monoaminoxidazei (MAO), are mai multe efecte asupra mitocondriilor și poate interfera cu calea oxidului nitric. Încă ești cu noi? Perfect, hai să le luăm pe rând.

Inhibitor MAO

Monoaminele sunt un grup de neurotransmițători și neuromodulatori, precum dopamina, norepinefrina și serotonina. Monoaminoxidazele, prescurtate MAO, sunt enzimele care descompun aceste monoamine. Poate îți sună cunoscut dacă îți spun că inhibitorii de MAO sunt folosiți pentru tratarea unor afecțiuni precum depresia: prea puțină serotonină, poate pentru că MAO-urile sunt prea active și o distrug în exces → se administrează un medicament care blochează MAO-urile → mai multă serotonină disponibilă → mai puțină depresie. Așadar, când spunem că albastrul de metilen este un inhibitor MAO, spunem, practic, că interferează cu descompunerea unor molecule precum dopamina și serotonina.

Ajutor al mitocondriilor

Efectele asupra mitocondriilor sunt puțin mai complicate (și mitocondriile în sine sunt mult mai complicate decât „uzinele de energie ale celulei”). Dar ca să începem simplu: acolo se produce ATP, molecula de energie, printr-un proces numit respirație celulară. Procesul de respirație funcționează un pic ca un joc de leapșa: electronii sunt pasați de-a lungul unui lanț de proteine încorporate în membrană. De fiecare dată când un electron este transferat de la o proteină la alta, un proton este împins din interiorul mitocondriei către exterior. Așa se creează un gradient de protoni. Iar acest gradient este ceea ce alimentează ATP sintaza, adică enzima care produce ATP.

Dar ce se întâmplă cu electronul care ajunge la capătul jocului? Nu poate pur și simplu să plutească liber prin mitocondrie. În mod normal, la capătul lanțului există o altă enzimă, numită citocrom C oxidază. Aceasta preia electronii și îi combină în siguranță cu oxigenul și protonii pentru a forma apă. Dar dacă o proteină din amonte este defectă, electronul nu mai poate ajunge în siguranță până la capătul lanțului. În schimb, scapă prematur, fără să formeze apă în mod controlat. Și cum electronului nu-i place să fie singur, tot se combină cu oxigenul.

Din păcate, aceasta e o relație toxică, pentru că rezultatul sunt radicalii liberi (care provoacă daune în celulă). Aici intră în scenă albastrul de metilen, care poate prelua electronul pierdut, ocolind partea defectă din jocul de leapșa, și astfel poate preveni apariția radicalilor liberi. Mai mult decât atât, se pare că albastrul de metilen poate crește activitatea citocromului C oxidază și chiar poate stimula expresia genelor responsabile de producerea acesteia. Asta este o mică privire aruncată în culisele formulei generale „stimulează mitocondriile”.

Blocant al oxidului nitric

În cele din urmă, oxidul nitric este un mesager biologic. Unul dintre rolurile sale este să le transmită mușchilor netezi să se relaxeze, ceea ce duce la dilatarea vaselor de sânge și la creșterea fluxului sanguin. Totuși, oxidul nitric nu comunică direct cu mușchii, ci cu încă o enzimă (ți-am zis că e plin de butoane și reglaje), numită guanilat-ciclază. Albastrul de metilen interferează cu acest proces, făcând ca guanilat-ciclaza să devină temporar insensibilă la mesajele transmise de oxidul nitric, blocând practic semnalul. Rezultatul este vasoconstricția în locul vasodilatației (un fel de Viagra inversă, ca să zicem așa).

Alertă de cuvânt nou

A avea o substanță cu atâtea ținte posibile pare grozav. Înseamnă că ar putea fi folosită pentru o mulțime de probleme diferite. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple, pentru că, în loc să reglezi fin un buton, ajungi practic să apeși haotic pe toate și să speri că iese ceva bun. Și probleme nu se termină acolo. Ca să fie și mai distractiv, albastrul de metilen are ceea ce se numește un efect hormetic. Asta înseamnă că dozele mici pot avea efecte benefice, în timp ce dozele mari devin dăunătoare. Cu alte cuvinte, mai mult nu înseamnă neapărat mai bine, iar uneori înseamnă mult mai rău.

Efectele in vivo ale albastrului de metilen

Totuși, e timpul să trecem la studiile in vivo. Înainte ca un medicament să fie testat pe oameni, este de obicei testat pe animale, atât pentru a vedea dacă are efectul terapeutic dorit, cât și pentru a verifica dacă este sigur. Albastrul de metilen nu face excepție. Și până acum, s-a descurcat destul de bine în tratarea unei varietăți de afecțiuni la cei mai buni prieteni ai oamenilor de știință, șobolanii și șoarecii de laborator. Printre aceste afecțiuni se numără depresia, anxietatea, schizofrenia, traumatismele craniene, accidentul vascular cerebral, boala Parkinson și boala Alzheimer, printre altele. Dar, după cum ne place să spunem pe aici, oamenii nu sunt șoareci.

Bun, și ce spun datele despre efectele la oameni? Ei bine, albastrul de metilen a fost testat pentru câteva afecțiuni, inclusiv tulburare bipolară, depresie majoră și schizofrenie. Unele dintre aceste studii raportează o anumită ameliorare a simptomelor, însă, iar asta e partea esențială, vorbim de dimensiuni foarte mici ale eșantioanelor, de obicei doar 20-30 de participanți. Asta înseamnă că există niște dovezi preliminare, dar ele trebuie validate prin studii mai mari, iar riscul ca rezultatele să nu se confirme este în continuare mare.

Să luăm exemplul utilizării albastrului de metilen pentru tratarea formelor ușoare până la moderate de boală Alzheimer. Studiile din faza II (cu eșantioane mai mici) au fost promițătoare, dar studiul de fază III, care a inclus aproape 900 de participanți, nu a reușit să identifice un efect pozitiv, ceea ce înseamnă că tratamentul nu a funcționat.

Și cum rămâne cu datele care arată ce face albastrul de metilen atunci când este luat de persoane sănătoase? Un răspuns mult mai scurt aici: nu există asemenea date.

De ce nu ar trebui să iei albastru de metilen deocamdată

Poate că informațiile de mai sus nu au fost suficient de convingătoare. La urma urmei, s-ar putea să te gândești: și ce dacă nu funcționează? Măcar nu-mi face rău, nu? Din păcate, aici e partea în care începi să joci la noroc.

În primul rând, albastrul de metilen îți va colora urina în albastru. Asta e doar o neplăcere minoră, cu excepția faptului că poate provoca și iritații ale vezicii urinare, plus o serie de alte efecte adverse mai supărătoare, cum ar fi greață, vărsături sau dureri de cap, printre altele. Mai grav, la persoanele care au o afecțiune numită deficit de G6PD, albastrul de metilen poate declanșa o anemie hemolitică, o afecțiune în care globulele roșii sunt distruse mai repede decât pot fi înlocuite și care poate fi fatală. Și asta nu e tot. Persoanele care iau un tip de antidepresive numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) și decid să adauge albastru de metilen în regimul lor riscă să dezvolte sindromul serotonergic, o reacție care poate fi de asemenea letală.

În plus, îți amintești de efectul hormetic despre care vorbeam mai sus? Ei bine, chiar dacă ești sănătos și nu urmezi niciun tratament, dacă doza este prea mare, albastrul de metilen va avea efecte dăunătoare. Mai exact, în ceea ce privește mitocondriile, dozele mari de albastru de metilen inhibă activitatea citocromului C oxidază, ceea ce contribuie la formarea radicalilor liberi.

Și iată încă un aspect delicat: pentru că nu există suficiente dovezi științifice disponibile, nu știm cu adevărat care este o doză sigură sau eficientă de albastru de metilen. Ca lucrurile să fie și mai complicate, ceea ce înghiți nu este același lucru cu ceea ce ajunge efectiv la creier. Iar dacă mai adăugăm și faptul că majoritatea suplimentelor alimentare vândute fără rețetă sunt aproape nereglementate, ajungi să joci un zar destul de periculos.

Sfârșitul jocului pentru albastrul de metilen?

Doar pentru că nu ar trebui să te îndopi cu el nu înseamnă că albastrul de metilen este complet inutil. Așa cum am discutat mai sus, are în continuare proprietăți fascinante, de la efectele asupra mitocondriilor până la influența asupra neurotransmițătorilor, iar cercetătorii încă explorează moduri prin care această substanță să poată fi folosită în mod sigur și eficient. Până atunci, mai bine rămâi de partea sigură!

Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos. Și dacă vrei să ne susții, poți distribui articolul, ne poți cumpăra o cafea aici sau chiar ambele.

Abonează-te la fluxul RSS aici.

Ar putea să-ți placă și:

Referințe (în engleză)
Aburel, O.-M., Brăescu, L., Buriman, D. G., Merce, A. P., Bînă, A. M., Borza, C., Mornoș, C., Sturza, A., & Muntean, D. M. (2024). Methylene Blue Reduces Monoamine Oxidase Expression and Oxidative Stress in Human Cardiovascular Adipose Tissue. https://doi.org/10.21203/rs.3.rs-4638110/v1

Alda, M., McKinnon, M., Blagdon, R., Garnham, J., MacLellan, S., O’Donovan, C., Hajek, T., Nair, C., Dursun, S., & MacQueen, G. (2017). Methylene blue treatment for residual symptoms of bipolar disorder: Randomised crossover study. British Journal of Psychiatry, 210(1), 54–60. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.115.173930

Alda, M. (2019). Methylene Blue in the Treatment of Neuropsychiatric Disorders. CNS Drugs, 33(8), 719–725. https://doi.org/10.1007/s40263-019-00641-3

Gauthier, S., Feldman, H. H., Schneider, L. S., Wilcock, G. K., Frisoni, G. B., Hardlund, J. H., Moebius, H. J., Bentham, P., Kook, K. A., Wischik, D. J., Schelter, B. O., Davis, C. S., Staff, R. T., Bracoud, L., Shamsi, K., Storey, J. M. D., Harrington, C. R., & Wischik, C. M. (2016). Efficacy and safety of tau-aggregation inhibitor therapy in patients with mild or moderate Alzheimer’s disease: a randomised, controlled, double-blind, parallel-arm, phase 3 trial. The Lancet, 388(10062), 2873–2884. https://doi.org/10.1016/s0140-6736(16)31275-2

Gillman, P. K. (2010). CNS toxicity involving methylene blue: the exemplar for understanding and predicting drug interactions that precipitate serotonin toxicity. Journal of Psychopharmacology, 25(3), 429–436. https://doi.org/10.1177/0269881109359098

Naylor, G. J., Smith, A. H. W., & Connelly, P. (1987). A controlled trial of methylene blue in severe depressive illness. Biological Psychiatry, 22(5), 657–659. https://doi.org/10.1016/0006-3223(87)90194-6

Singh, N., MacNicol, E., DiPasquale, O., Randall, K., Lythgoe, D., Mazibuko, N., Simmons, C., Selvaggi, P., Stephenson, S., Turkheimer, F. E., Cash, D., Zelaya, F., & Colasanti, A. (2023). The effects of acute Methylene Blue administration on cerebral blood flow and metabolism in humans and rats. Journal of Cerebral Blood Flow & Metabolism, 43(2_suppl), 95–105. https://doi.org/10.1177/0271678×231157958

Telch, M. J., Bruchey, A. K., Rosenfield, D., Cobb, A. R., Smits, J., Pahl, S., & Gonzalez-Lima, F. (2014). Effects of Post-Session Administration of Methylene Blue on Fear Extinction and Contextual Memory in Adults With Claustrophobia. American Journal of Psychiatry, 171(10), 1091–1098. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2014.13101407

Tucker, D., Lu, Y., & Zhang, Q. (2017). From Mitochondrial Function to Neuroprotection—an Emerging Role for Methylene Blue. Molecular Neurobiology, 55(6), 5137–5153. https://doi.org/10.1007/s12035-017-0712-2