Cu toții avem un prieten care, imediat ce 1 decembrie sosește, scoate decorațiunile de Crăciun, ascultă „Împodobește, mamă, bradul” la maxim toată ziua și vorbește non-stop despre cum „decembrie e luna în care suntem mai buni” (apropo, dacă nu poți să identifici care dintre prietenii tăi e copleșit de spiritul Crăciunului, probabil că ești tu :D). Dar ce îi face pe unii oameni să fie copleșiți de bucurie și nostalgie când vine vorba de Crăciun, în timp ce alții mai degrabă și-ar tăia urechile decât să-l mai asculte vreodată pe Hrușcă? Exact asta a încercat un grup de cercetători de la Universitatea din Danemarca să afle (bine, ne-ai prins, nu „exact” asta, fiindcă danezii trebuie să se mulțumească cu versiunea autohtonă a lui Hrușcă, Holst).
Folosind imagistica funcțională prin rezonanță magnetică (fRMN), cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a 20 de oameni în timp ce aceștia s-au uitat la imagini cu tematică de Crăciun și imagini neutre, nelegate de sărbători. Acești 20 de oameni au fost clasificați în două grupuri, bazat pe obiceiurile lor de sărbătorire a Crăciunului: 10 dintre ei au spus că sărbătoresc Crăciunul în mod regulat, iar ceilalți 10 au spus că ei nu au niciun fel de tradiție de Crăciun.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când a văzut imagini de Crăciun, grupul care sărbătorește de obicei Crăciunul a avut o activitate cerebrală mai ridicată comparat cu grupul care nu sărbătorește Crăciunul în mai multe zone ale creierului (cortexul sensorimotor, premotor și motor primar, precum și lobulii parietali inferiori și superiori). Aceste zone ale creierului au fost asociate în alte studii, printre altele, cu spiritualitatea, emoțiile resimțite împreună cu alți oameni și recunoașterea emoțiilor faciale, așa că dacă există un asemenea lucru precum reprezentarea spiritului Crăciunului în creier, are sens să se afle în aceste regiuni.
Părerea lui Grinch
Înainte să te duci să sărbătorești această descoperire cu încă o cană de vin fiert (sau să-ți îneci amarul în ea, depinde ce părere ai despre Crăciun în general), merită să ne întrebăm pentru o secundă: chiar dovedește acest studiu, dincolo de orice fărâmă de îndoială, că spiritul Crăciunului trăiește în lobulul parietal inferior? Pe scurt: sigur că nu.
Varianta lungă: deși studiul aduce anumite dovezi în favoarea acestei ipoteze, mai sunt câteva lucruri care trebuie investigate. De exemplu, au mai existat și alte diferențe între cele două grupuri care ar fi putut duce la acest rezultat? (Cercetătorii nu i-au întrebat pe oameni decât dacă sărbătoresc sau nu Crăciunul.) Ce s-ar fi întâmplat dacă participanții s-ar fi uitat la alte imagini, nelegate de Crăciun, dar care i-ar fi făcut să se simtă bucuroși și nostalgici? S-ar fi obținut aceleași rezultate? Cum ar arăta rezultatele dacă ar fi vorba despre alte sărbători (de exemplu, Diwali sau Paște)? De asemenea, rezultatele trebuie replicate într-un grup mai mare de oameni. Și, în cele din urmă, neurocercetătorii încă dezbat dacă încercarea de a localiza emoții complexe în anumite părți ale creierului are sens în primul rând, așa că răspunsul la această controversă ar putea pune studiul în cauză într-o cu totul altă lumină. Dar asta e cu totul altă poveste și încă n-am băut suficient vin fiert ca să intrăm în detalii.
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.
Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.
Sursă
https://doi.org/10.1136/bmj.h6266
Microflora intestinală
English Știm cu toții ce este intestinul. Este locul acela straniu din burtă care mârâie ca un bătrân morocănos de fiecare dată când ne este foame și de fiecare dată când mâncăm mâncarea aia prea picantă pentru noi pentru a ne impresiona prietenii. Dar ce face ca acea mâncare picantă să se transforme în focurile…
Despre preferința pentru limba engleză în comunicarea științifică
English În lumea științifică limba engleză a devenit dominantă. Cele mai multe articole științifice sunt publicate în engleză, cele mai avansate cărți științifice sunt scrise în engleză și cele mai multe conferințe științifice sunt organizează în engleză. În teorie, acest lucru sună extraordinar. Dacă toți cercetătorii sunt capabili să vorbească aceeași limbă, atunci această barieră…
De ce ar trebui să îți pese de (neuro)știință?
English Sigur, ai mai auzit-o înainte: știința e super, iar creierul în mod deosebit este o minune a universului. Este ceea ce ne definește ca oameni, așa că ar trebui să fim interesați să învățăm despre acesta cât mai mult cu putință. Dar, deși pentru mulți poate fi foarte palpitant să citească despre organizarea pe…
Antidepresivele și Covid-19: care e legătura?
English Fluvoxamina este un antidepresiv folosit de obicei în tratamentul tulburării de tip obsesiv-compulsiv, dar și al depresiei și tulburărilor de anxietate. Însă un studiu clinic la scară mică a arătat că ar putea avea o întrebuințare neașteptată: ca tratament împotriva Covid-19. Dar de ce s-au gândit cercetătorii să testeze un antidepresiv ca tratament împotriva…
One thought on “Spiritul Crăciunului în creier”