English

După o săptămână îngrozitor de lungă, cadourile stau împachetate frumos sub brad, sarmalele se odihnesc pe masă, rudele tale și-au dat în sfârșit seama cum să pornească microfonul pe Zoom și acum gesticulează și se aud vorbind tare din ecranul mic al calculatorului care abia îi mai încape, iar tu ești fericit/ă că ai reușit în sfârșit să te așezi pe scaun astăzi. Dar în timp ce stai acolo, bând lichior de ouă și ignorând a suta remarcă despre cum anul acesta e cel mai rău, mintea începe să îți zboare la vremuri mai bune. Memoria îți spune că exista ceva special legat de Crăciun, ceva ce ai pierdut cumva anul acesta. Și deși, obiectiv vorbind, anul acesta chiar e cel mai rău, dacă te gândești foarte, foarte intens la asta, realizezi că memoria ta îți spune destul de des povești despre „vremuri mai bune și mai însorite”, similar cum bunicul tău vorbește mereu despre „vremurile bune”. Dar te poți baza pe memorie sau, ca și bunicul, tinde oarecum să treacă peste…părțile mai incomode? (Dacă știi la ce mă refer…)

Poate că asta nu e ceea ce voiai să auzi, dar memoria ta nu este, din păcate, atât de precisă atunci când vine vorba de emoții. Dar, înainte să intrăm în detalii, o mică precizare. Atunci când cercetătorii vorbesc despre amintiri, ei disting între mai multe tipuri. De exemplu, a-ți aminti cum să mergi pe bicicletă este o amintire procedurală și este un tip de amintire diferit față de, să zicem, a-ți aminti care e capitala Germaniei, care este o amintire semantică. În mod asemănător, amintirile despre tine însuți formează o categorie distinctă și fac parte din memoria autobiografică. În acest articol, vom vorbi doar despre cele din urmă, iar această distincție între diversele categorii este relevantă deoarece acestea sunt reprezentate, de obicei, în zone separate ale creierului și, de asemenea, tind să se comporte diferit în timp (nu uiți niciodată cum să mergi pe bicicletă, dar, surpriză, s-ar putea să nu-ți aduci aminte așa de bine cât de fericit erai odată).

Acum că am stabilit faptul că poveștile despre „vremuri mai bune și mai însorite” se numesc amintiri autobiografice, să trecem mai departe. Amintirile autobiografice, în general, conțin o componentă afectivă, fie că e vorba șoc, furie sau bucurie, care duce la creșterea numărului de detalii ale amintirii. Acest lucru se întâmplă deoarece emoțiile declanșează o cascadă de interacțiuni neurochimice care duc la întărirea legăturilor neuronale ce stochează amintirea în creier. În plus, studiile au arătat că oamenii își amintesc mai intens evenimentele în care sunt implicați personal. Din perspectiva evoluției, are foarte mult sens: dacă un tigru te aleargă în jurul celui de-al cincilea copac de la peșteră, ai face bine să ții minte să nu te mai duci pe acolo; în mod asemănător, dacă acolo ai găsit mâncare suficientă pentru câteva săptămâni, tot așa ar trebui să ții minte.

Însă, deși poate impresia că amintirile autobiografice sunt mai de încredere deoarece conțin mai multe detalii, sunt la fel de predispuse la uitare. Conform opiniei generale, memoria ta stochează anumite informații, iar de fiecare dată când vrei să-ți amintești ceva, pur și simplu „citești” din dosarul acela, fără să schimbi nimic. Dar de fapt, de fiecare dată când te uiți în dosarul acela, mai verși niște cafea pe o pagină sau mai ștergi niște cuvinte de pe alta. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când își reamintești ceva, alterezi unele detalii ale acelei amintiri. Mai mult decât atât, atunci când vine vorba de amintirile autobiografice, emoțiile tale (componenta afectivă de mai devreme) joacă și ele un rol important.

Pe de o parte, oamenii tind să aibă o părere pozitivă despre ei înșiși și, de asemenea, gravitează în mod natural către bunăstare. Luate împreună, aceste lucruri duc la o tendință automată, inconștientă, către amintirile pozitive, care se manifestă deja din momentul stocării amintirii. De exemplu, participanții care au primit atât feedback pozitiv, cât și negativ, într-un experiment, și-au amintit mai bine feedback-ul pozitiv comparat cu cel negativ. Pe de altă parte, așa cum am menționat mai sus, amintirile sunt alterate pe măsură ce ni le reamintim. În același timp, starea de spirit în momentul reamintirii tinde să devină imprimată în amintirea însăși (așa că dacă ești foarte fericit și îți amintești ceva trist, e posibil să reformulezi amintirea în așa fel încât, la final, nu mai pare așa tristă).

Cu alte cuvinte, ne amintim de obicei mai multe lucruri bune și uităm mai multe lucruri rele deoarece creierul nostru încearcă să ne mențină bunăstarea. Și în caz că asta nu e suficient sau nu putem să uităm anumite lucruri, creierul nostru mai are un mecanism prin care să ne ajute: profită de maleabilitatea amintirilor noastre și le schimbă pe cele negative. Așa că data viitoare când te întrebi dacă chiar ai pierdut acel „ceva” de Crăciun, vei ști că probabil nu asta s-a întâmplat. Dar vei ști și că acel creier minunat al tău are mereu grijă de tine.

Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.

Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.

Surse (în engleză)

Emotion and Autobiographical Memory

Remembering the Details: Effects of Emotion

A “Rosy View” of the Past: Positive Memory Biases

Remembering the silver lining: Reappraisal and positive bias in memory for emotion