English

Cu toții am resimțit acea ceață mentală densă după o zi intensă de muncă solicitantă din punct de vedere cognitiv, fie că este vorba de studiu, programat sau planificare. Ca și cum, oricât de mult te-ai strădui, creierul tău nu poate concepe să faci altceva decât să stai întins pe canapea și să privești în gol. Pur și simplu nu te mai poți concentra pe nimic. Orice fel de luare de decizii, în special care necesită chiar și cea mai mică doză de autocontrol, este sortită eșecului. Dar de ce se întâmplă asta? Și există ceva ce poți face pentru a scăpa de senzația asta?

Atenție: Recent mi s-a adus la cunoștință faptul că un număr mare de oameni are dificultăți în a găsi referințele surselor pe care le folosim. De aceea, încercăm să găsim o soluție mai bună pentru a include aceste referințe. Însă până atunci, aș vrea să vă atrag atenția asupra faptului că la finalul fiecărui articol pe care în publicăm pe blog veți găsi o listă de articole științifice care au trecut prin procesul de peer-review (recenzare de către alți experți în domeniu), pe baza cărora a fost scris articolul de pe blog. De asemenea, fiecare referință include și un link către articolul științific citat, care poate fi accesat făcând clic pe numele revistei științifice în care a fost publicat articolul respectiv.

Oboseala cognitivă, așa cum este cunoscută în cercetare acea ceață mentală supărătoare, a fost subiectul unor studii intense de-a lungul anilor. Dar, în ciuda deceniilor de muncă și a numeroaselor teorii formulate, o explicație bine fundamentată a oboselii cognitive ne-a tot scăpat. Din fericire, dacă există un lucru de care oamenii de știință au din belșug, e vorba de noi direcții interesante de cercetare. Totuși, înainte de a vorbi despre noutăți, trebuie să distrugem câteva mituri care încă persistă.

Mitul nr. 1: oboseala cognitivă e cauzată de epuizarea resurselor

Timp de ceva vreme, oamenii de știință au crezut că oboseala creierului apare atunci când acesta rămâne fără resurse. Intuitiv, are sens. Atunci când faci efort fizic, și tu obosești. Dar înfulecă o masă sănătoasă și te vei simți imediat mai bine. În plus, știm că creierul este destul de avid din punct de vedere al resurselor: utilizează ~20% din glucoza din corpul tău. Așa că, probabil, atunci când gândești foarte mult, creierul consumă mai multă glucoză, nu?

Ei bine, nu. Supusă testelor riguroase, această idee pur și simplu nu face față scrutinizării. Cercetătorii au monitorizat nivelurile de glucoză din sânge în timpul sarcinilor solicitante din punct de vedere cognitiv și nu au constatat nicio scădere semnificativă a cantității de glucoză. Au încercat, de asemenea, să le dea oamenilor zahăr pentru a „reface” glucoza folosită de creier și, cu toate acestea, aceste persoane nu au avut performanțe mai bune la sarcinile dificile comparat cu cei care nu primiseră zahăr.

În cele din urmă, oamenii de știință au măsurat consumul de energie direct în creier, atât în timpul sarcinilor solicitante, cât și în timpul odihnei fără efort. Ei au constatat că, în ambele cazuri, consumul global de energie rămâne relativ constant. Cu alte cuvinte, gândirea nu consumă mai multă energie (adică mai multă glucoză). Așadar, nu se epuizează de fapt nicio resursă energetică.

Mitul nr. 2: prin oboseala cognitivă, creierul tău solicită distracție

Odată ce ipoteza epuizării resurselor a fost dovedită greșită, în loc a rămas un vid pentru noi explicații. Așa că s-a născut o altă idee interesantă: ce-ar fi dacă creierul tău s-ar preface practic că este obosit pentru ca tu să îi oferi o pauză de distracție?

În termeni științifici, cercetători au formulat ipoteza că creierul efectuează în mod constant o analiză cost-beneficiu între a se bucura de activități plăcute pe termen scurt și a amâna această distracție pentru o recompensă viitoare mai mare. În acest cadru, recompensa îndepărtată pare mai atrăgătoare la începutul activității obositoare, motivându-ne astfel să muncim din greu. Dar, pe măsură ce trece timpul, analiza cost-beneficiu a creierului dezvăluie că nu mai este atât de satisfăcător să muncești pentru viitor. În schimb, este timpul să ne angajăm într-o explorare plăcută a mediului prezent. Așa că creierul te lovește cu oboseală pentru a te determina să te îndepărtezi de sarcina solicitantă din punct de vedere cognitiv.

Dacă această idee pare cam vagă și plină de lacune, este pentru că, ei bine, cam așa este. Singura dovadă în sprijinul acesteia este că sporirea recompenselor viitoare îi determină pe oameni să continue să lucreze la sarcini dificile chiar și după ce au devenit obosiți din punct de vedere cognitiv. Dar nici măcar acest lucru nu e foarte convingător atunci când se iau în considerare condițiile patologice, cum ar fi burnout-ul și depresia, unde, indiferent de magnitudine, recompensele nu pot ajuta oamenii să scape de oboseală.

În plus, crearea unei astfel de iluzii pare o modalitate prea complicată de a menține echilibrul dintre recompensele imediate și îndepărtate. În plus, nu explică de fapt nimic în ceea ce privește substraturile neuronale. Care este mecanismul neurobiologic prin care creierul creează această iluzie? La fel ca această ipoteză, neclar.

Teorie nouă și îmbunătățită: „deșeuri toxice ale creierului” cauzează oboseala cognitivă

Cu cele două mituri anterioare prăbușindu-se trist din cauza lipsei de dovezi, oamenii de știință au continuat să caute potențiale explicații ale oboselii cognitive. Bineînțeles, nu au pornit de la zero. Din contră, au reușit să salveze bucăți din lucrările anterioare. Așadar, au pornit știind că:

1. oboseala cognitivă îngreunează concentrarea, cu atât mai mult cu cât se petrece mai mult timp făcând muncă mentală dificilă;
2. noua ipoteză trebuie să includă un mecanism neurobiologic plauzibil;
3. literatura de specialitate anterioară indică destul de clar faptul că oboseala cognitivă este asociată cu o scădere a activității în centrul executiv al creierului, și anume cortexul prefrontal lateral. Aceasta înseamnă că neuronii din această regiune devin din ce în ce mai puțin capabili să emită potențiale de acțiune în timp;
4. cu siguranță nu este cauzată de epuizarea glucozei.

Având în vedere aceste lucruri, au ales un candidat promițător: glutamatul. Glutamatul este un neurotransmițător care, atunci când este eliberat de un neuron, face ca un alt neuron să emită un potențial de acțiune. Ulterior, enzimele din spațiul sinaptic curăță și reciclează glutamatul. Dar, ca toți neurotransmițătorii, atât depozitele de glutamat, cât și rata de reciclare a acestuia sunt finite. În mod normal, acest lucru nu reprezintă o problemă prea mare.

Dar în timpul unui efort cognitiv intens, neuronii se activează mai mult decât de obicei. Asta înseamnă că din interiorul neuronilor se eliberează mai mult glutamat, iar enzimele de curățare au o sarcină mai dificilă în a menține sinapsele în ordine. În consecință, dacă glutamatul este legat de oboseala cognitivă, acesta are două mecanisme neurobiologice plauzibile: fie depozitele din interiorul neuronilor se epuizează, ceea ce face din ce în ce mai dificil pentru neuroni să trimită mesaje (adică potențiale de acțiune), fie există prea mult glutamat care plutește în sinapsă, ceea ce face dificilă înțelegerea mesajelor de către neuronii receptori.

Pentru a examina acest lucru, cercetătorii au folosit o metodă numită spectroscopie prin rezonanță magnetică sau SRM. Asemănătoare cu RMN, o altă metodă neuroștiințifică celebră, SRM folosește magneți mari, fizică complicată și atomi de hidrogen pentru a produce imagini sofisticate ale creierului. Spre deosebire de RMN, însă, care se concentrează pe hidrogenul din apă și grăsimi, MRS se uită la alte molecule. În acest studiu, de exemplu, autorii au folosit SRM pentru a investiga glutamatul, dar și alți metaboliți de control, cum ar fi creatina sau mio-inositolul.

Cercetătorii au folosit două grupuri de participanți: unul care a efectuat sarcini cognitive de intensitate ridicată și altul de intensitate scăzută. Dintre toți metaboliții testați, așa cum era de așteptat, glutamatul a fost singurul care a prezentat diferențe de concentrație între cele două grupuri. Mai exact, grupul cu intensitate ridicată a avut mai mult glutamat acumulat în afara neuronilor, în comparație cu cel cu intensitate scăzută. Acest lucru a confirmat practic cel de-al doilea mecanism neurobiologic de mai sus: că efortul cognitiv duce la prea mult glutamat care plutește în jurul sinapselor și afectează comunicarea neuronală.

În cele din urmă, pentru a se asigura că acesta este un mecanism specific oboselii cognitive și nu doar ceva ce se întâmplă în tot creierul în timpul stimulării acestuia, autorii au efectuat aceeași analiză într-o regiune de control, și anume cortexul vizual primar. Deoarece sarcinile cognitive implicau perceperea unor informații vizuale, acesta a fost, de asemenea, o zonă foarte activă pe tot parcursul sarcinii. Cu toate acestea, cercetătorii nu au găsit nicio acumulare de glutamat aici, sugerând că este ceva ce se întâmplă doar în partea executivă a creierului.

Partea bună, cea proastă și cea mai urâtă

Bine, acum avem un studiu care arată că acumularea unui neurotransmițător numit glutamat în spațiul dintre neuronii din centrul executiv al creierului pare să fie legată de oboseala cognitivă. Dar ce înseamnă asta cu adevărat? Și ce putem face cu această informație, în afară de a o stoca?

În primul rând, partea bună: din punct de vedere științific, studii ca acesta sunt importante. Ne apropie mai mult de înțelegerea creierului și, într-o zi, acest studiu, în special, s-ar putea dovedi a fi cel care a pus bazele unei noi pilule anti-oboseală, de exemplu. De asemenea, aceste informații se leagă foarte bine de teoriile pe care le aveam despre somn. Avem o mulțime de dovezi care arată că glutamatul este eliminat în timpul somnului și știm că somnul face ca ceața mentală să dispară. În acest context, studiul actual ar putea ajuta să explice de ce se întâmplă acest lucru.

Acum, partea proastă: nu ne ajută prea mult pe noi, cei care nu suntem cercetători. Poate că ne face să ne simțim mai puțin prost că suntem obosiți după o sarcină intensă. La urma urmei, așa funcționează creierul. Dar singura modalitate de a scăpa de oboseala cognitivă este în continuare cea clasică: prin pauze și somn. Așa cum am mai spus, poate că în viitor vom inventa modalități de a elimina glutamatul fără a avea nevoie de somn, dar în acest moment, asta este doar SF și wishful thinking (dacă cineva încearcă să îți vândă suplimente care „îți curăță glutamatul” sau ceva asemănător, ai auzit prima oară aici, sigur e o înșelătorie!).

Și partea cea mai urâtă: acesta este un studiu corelațional, ceea ce înseamnă că nu știm cu adevărat dacă acumularea de glutamat provoacă oboseală. Avem o ipoteză că afectează comunicarea neuronală, dar încă avem nevoie de studii intervenționale și trebuie să ne asigurăm că nu sunt de fapt alte substanțe care au ca efect secundar acumularea de glutamat. De asemenea, vorbim despre un singur studiu care a analizat acest aspect. În știință, rezultatele trebuie să fie reproduse în mai multe studii. Cu alte cuvinte, avem nevoie de un corp de dovezi. În plus, rămânem în continuare cu mai multe întrebări decât răspunsuri. De exemplu, pentru a enumera doar câteva: ce este atât de special la cortexul prefrontal lateral? Dacă îți aduci aminte, stimularea cortexului vizual nu a avut același efect. Nu a fost suficient de intensă? Sau se întâmplă altceva? Ce legătură are acest lucru cu tulburările în care oboseala este un simptom comun? Ce se întâmplă în alte zone cognitive de ordin superior? Și cum rămâne cu alți neurotransmițători? Pur și simplu avem nevoie de mai multe studii pentru a aborda în detaliu implicațiile acestui nou studiu.

Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.

Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Mastodon sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.

Ar putea să-ți placă și:

Referințe (în engleză)

Miller, E. K., & Cohen, J. D. (2001). An integrative theory of prefrontal cortex function. Annual review of neuroscience, 24(1), 167-202.

Molden, D. C., Hui, C. M., Scholer, A. A., Meier, B. P., Noreen, E. E., D’Agostino, P. R., & Martin, V. (2012). Motivational versus metabolic effects of carbohydrates on self-control. Psychological science, 23(10), 1137-1144.

Raichle, M. E. (2015). The brain’s default mode network. Annual review of neuroscience, 38, 433-447.

Wiehler, A., Branzoli, F., Adanyeguh, I., Mochel, F., & Pessiglione, M. (2022). A neuro-metabolic account of why daylong cognitive work alters the control of economic decisions. Current Biology, 32(16), 3564-3575.