English

Una dintre cele mai populare metode în neuroștiință și psihologia cognitivă este corelarea anumitor comportamente, normale sau patologice, cu diferite modele de activitate intracerebrală. O speranță implicită în ceea ce privește comportamentele patologice este că, dacă reușim să izolăm regiunea din creier care prezintă o disfuncție asociată cu comportamentul patologic nedorit, putem trata această regiune cu diferite medicamente și terapii. Mai mult decât atât, odată ce reușim să readucem această activitate a creierului la normal, și comportamentul, la rândul său, va reveni la normal.

O anumită metodă, în mod special, merge cu un pas mai departe, sugerând că dacă ne putem cumva “vedea” activitatea cerebrală, putem ajunge să o controlăm în mod voluntar, spre exemplu ca atunci când ne oprim din hiperventilat și ne calmăm concentrându-ne în mod conștient pe respiratul adânc. Numele acestei metode este neurofeedback. Și deși a fost introdus în anii ’60, rămâne destul de controversat până în ziua de astăzi. 

Însă înainte de a începe să vorbim despre dovezile care susțin sau contrazic eficacitatea tratamentelor bazate pe neurofeedback, haideți să examinăm mai atent partea practică: ce este neurofeedback-ul mai exact?

Principiul de funcționare a neurofeedback-ului este destul de simplu: mai întâi, activitatea cerebrală a unui participant este înregistrată, de obicei folosind electroencefalografia (EEG) sau rezonanța magnetică funcțională (RMNf). Apoi această activitate este prelucrată pe calculator, pentru a putea fi afișată apoi participantului într-o manieră ușor de citit și de înțeles (de exemplu, ca o bară care se mișcă în sus sau în jos în funcție de cât de ridicată este activitatea măsurată). În cele din urmă, participantul este instruit să se concentreze pe modificarea propriei activități cerebrale, de exemplu, prin a mișca bara în jos până ajunge la un anumit nivel. Deși, în principiu, orice fel de echipament capabil poate fi folosit în neurofeedback, cea mai populară metodă se bazează pe EEG. Acest lucru se datorează faptului că EEG-ul este relativ ieftin (în comparație, spre exemplu, cu RMNf) și este destul de ușor de folosit. De aceea, în restul articolului, dacă nu este specificat altceva, ne vom referi la neurofeedback bazat pe EEG (nfEEG). 

Sunt cam un milion de lucruri ce trebuie luate în considerare în încercarea de a stabili dacă neurofeedback-ul funcționează, iar după un eșec lamentabil de a sintetiza toate aceste lucruri într-o manieră ușor de înțeles, am decis că abordarea cea mai potrivită este să le înșiruiesc pe toate fără să țin cont de o ordine anume, iar apoi să aleg câteva pe care să le discut în detaliu. Așa că iată câteva dintre lucrurile de care ar trebui să ținem seama:

• ce protocol a fost folosit? (cu alte cuvinte, ce fel de activitate au încercat participanții să controleze: o frecvență specifică a oscilațiilor lor la nivelul unei regiuni sau al întreg creierului, nivelul de sincronizare dintre regiuni etc.?)
• Câți senzori au fost folosiți?
• Câți senzori sunt suficienți pentru a măsura activitatea? Doi, zece, o sută?
• Cum au fost senzorii așezați pe cap?
• Ce grupuri au fost incluse în studiu?
• Au măsurat schimbările comportamentale, ale activității cerebrale sau ambele?
• Au verificat dacă aceste schimbări au fost de durată?
• Cum au definit această „durată”? O săptămână? O lună? Zece ani?
• Au verificat dacă au existat și alte schimbări în creier? Sau alte schimbări comportamentale?
• Și apropo de asta, cât de puternice sunt dovezile care leagă un anumit comportament de o anumită stare a creierului?
• Cum definim o stare a creierului?
• Este posibil ca toți oamenii să învețe să-și controleze activitatea cerebrală? De ce/de ce nu?
• Dacă nu, cum ne putem da seama cine va beneficia de pe seama acestei metode de terapie înainte să le fie prescrise aceste sesiuni lungi și relativ scumpe?
• Este neurofeedback-ul mai bun decât placebo?
• Apropo, ce fel de placebo a fost folosit? (De exemplu, poate neurofeedback-ul nu este mai bun decât un placebo bazat tot pe neurofeedback, dar e mai bun decât medicamentele placebo.)
• Și care este mecanismul exact de funcționare a neurofeedback-ului la nivel cerebral?
• Și funcționează la fel pentru toate bolile pe care vrem să le tratăm?
• Ce boli putem trata cu neurofeedback?
• Și ce variable trebuie ajustate atunci când trecem de la o boală la alta?
• …

Așa cum puteți vedea, sunt multe lucruri de luat în considerare. Și deși în acest articol nu putem adresa fiecare punct în parte, această mulțime de întrebări fără răspuns sugerează două lucruri importante:

1. metodologia este inconsecventă;
2. ne lipsesc studii controlate randomizate.

Metodologie inconsecventă

Să începem prin a adresa lipsa de consecvență a studiilor. Practic, fiecare studiu susține că investighează dacă neurofeedback-ul este o metodă terapeutică eficientă. Însă unele studii caută doar o dovadă conceptuală, adică studiază voluntari sănătoși pentru a vedea dacă nfEEG produce vreun efect cuantificabil. Altele merg mai departe și investighează o tulburare. În acest caz, așa cum am menționat mai sus, există multe detalii ce pot fi alterate (ce măsură a activității cerebrale este calculată pe baza semnalului EEG nativ, din ce regiune a creierului, pe baza câtor electrozi, câte sesiuni de terapie se organizează în total, care sunt caracteristicile demografice ale participanților etc.). Și deși unele dintre aceste detalii pot părea triviale, există posibilitatea ca ele să influențeze rezultatele finale ale studiului. Gândiți-vă așa: putem spune că oamenii au nevoie de mâncare pentru a supraviețui. Aceasta este o afirmație perfect în regulă, dar sunt foarte multe detalii pe care le-am omis. De fapt, dacă un extraterestru care nu cunoaște conceptul de „a consuma mâncare” ar planifica o călătorie și i-ai spune „asigură-te că ai ceva de mâncare pentru oameni”, i-ar putea răni cu ușurință dându-le ceva aiurea de mâncat. Spre exemplu, ce pot mânca oamenii? Struguri? Cereale? Sodă caustică? Cât de des și cât de mult trebuie să mănânce? Este suficient să primească exclusiv cereale timp de o lună? Și așa mai departe.

Dar revenind la neurofeedback, ce înseamnă această lipsă de consecvență? Până la urmă, funcționează sau nu? Și cercetătorii știu ce fac? Pentru că sună ca și cum inventează chestii pe parcurs. Pe scurt, înseamnă că încă nu putem spune cu certitudine dacă neurofeedback-ul funcționează, dar avem niște dovezi promițătoare care le permit cercetătorilor să se îndrepte în mod specific în anumite direcții. Cu alte cuvinte, probabil că va funcționa în viitor, dar mai trebuie să facem niște ajustări. Și deși acest proces poate părea aleator, așa se întâmplă lucrurile în cercetare. Este imposibil pentru un singur cercetător să planifice un experiment care adresează toate întrebările legate de neurofeedback, ca să nu mai zicem să-l și ruleze. Adevăratul progres științific necesită timp deoarece necesită abordarea unei probleme de mulți cercetători, din multe unghiuri, până când descoperirile lor, puse împreună, ajung la o soluție comună.

Studii controlate randomizate

Deși cele mai multe inconsecvențe metodologice s-ar putea rezolva de la sine în timp, există un lucru pe care cercetătorii trebuie să-l adreseze de la început. Mă refer la studiile dublu-mascate controlate randomizate sau SCR. Acum probabil că te gândești: hă? SCR sunt experimente științifice care încearcă să minimizeze cât mai multe interferențe posibil atunci când se testează eficacitatea unui tratament. Fac asta alocând aleatoriu participanții fie în grupul de tratament, fie în grupul placebo/care nu primește tratament. În plus, SCR pot fi dublu-mascate, ceea ce înseamnă că nici persoana care efectuează experimentul, nici participantul nu știu din ce grup face parte participantul până la terminarea experimentului. În ce privește participantul, acest lucru este necesar pentru a elimina efectele placebo/nocebo cauzate de așteptări. În ce privește persoana care efectuează experimentul, acest lucru este necesar pentru a o împiedica să se comporte într-o manieră ce i-ar putea dezvălui participantului din ce grup fac parte.

SCR-urile dublu-mascate sunt cea mai bună metodă de a determina eficacitatea unui tratament. Dacă grupul de tratament prezintă îmbunătățiri mai mari față de placebo, atunci putem trage concluzia că acest tratament, cu exact aceste setări funcționează pentru un grup de oameni cu aceleași caracteristici pe care le au cei incluși în studiul nostru. Însă așa cum vă puteți imagina, SCR-urile sunt scumpe și necesită mult timp, de aceea au nevoie de dovezi solide pentru a fi finanțate. Până în acest moment au fost efectuate foarte puține SCR-uri dublu-mascate adecvate pentru neurofeedback. În plus, unele dintre acestea au avut rezultate oarecum contradictorii. De exemplu, un SCR publicat în 2016 a arătat că neurofeedback-ul duce la schimbări ale activității cerebrale la copiii cu ADHD, pe când un altul nu a găsit niciun fel de îmbunătățire comportamentală la copiii cu ADHD care au primit tratament cu neurofeedback față de cei care au primit medicamente. În schimb, pentru tratamentul durerii cronice, o meta-analiză publicată în 2020 arată că mai multe SCR-uri au raportat o reducere a durerilor ca urmare a terapiei neurofeedback.

Din nou, se pare că neurofeedback-ul are potențialul de a fi un tratament eficient, dar avem nevoie de mai multe studii de calitate înainte să putem spune asta cu certitudine și să începem să-l recomandăm ca alternativă a tratamentelor deja stabilite.

Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră

Deși cercetătorii mai au mult de muncă, neurofeedback-ul este destul de promițător. Mai mult, spre deosebire de alte tehnici experimentale, nfEEG este mai ușor de adus pe piață. Așa că nu ar trebui să vă surprindă că în ultima vreme au început să apară o grămadă de companii de „neurofeedback” și că toate promit să ofere terapie cu neurofeedback pentru o varietate de probleme, de la stres la tulburări neuropsihiatrice. Neurofeedback-ul în sine nu este dăunător. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că nu funcționează, nici măcar ca placebo. Dar…aceste metode de terapie sunt , de obicei, destul de scumpe și nu sunt acoperite de asigurare. Și, desigur, un motiv de îngrijorare este că oamenii vor renunța la metode de tratament care în mod clar funcționează în favoarea unor promisiuni pe care tehnologia neurofeedback nu le va putea satisface.

Așa că dacă optați pentru terapia neurofeedback comercială, iată câteva lucruri de luat în considerare:

1. neurofeedback-ul este promițător din perspectiva cercetării și s-a dovedit a fi mai util în tratamentul unor tulburări față de altele, dar este nevoie de mult mai multe dovezi înainte să devină un tratament legitim;
2. ar trebui să existe o anumită formă de feedback în terapia neurofeedback. Dacă cineva vă lipește o bucățică de plastic pe cap timp de o oră și gata, probabil acea persoană nu este un specialist legitim în acestă formă de terapie;
3. poate vă simțiți mai confortabil cumpărând un kit de neurofeedback pentru acasă (până la urmă, asta înseamnă că nu trebuie să purtați pantaloni și să ieșiți din casă), dar șansele ca nfEEG să funcționeze sunt mai mari atunci când mergeți într-un centru unde puteți interacționa cu un specialist;
4. asta se înțelege de la sine, dar nu credeți tot ce citiți pe internet. Dacă un lucru sună prea bine ca să fie adevărat, probabil că este.

Cum vi s-a părut această postare? V-ar plăcea să prezentăm și mai detaliat diversele aspecte ale cercetării despre neurofeedback?

Ca de obicei, nu uitați să ne urmăriți pe Instagram, Twitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.

Referințe (în engleză)

Geladé, K., Janssen, T. W., Bink, M., van Mourik, R., Maras, A., & Oosterlaan, J. (2016). Behavioral effects of neurofeedback compared to stimulants and physical activity in attention-deficit/hyperactivity disorder: a randomized controlled trial. The Journal of clinical psychiatry, 77(10), e1270-e1277.

Janssen, T. W., Bink, M., Geladé, K., van Mourik, R., Maras, A., & Oosterlaan, J. (2016). A randomized controlled trial into the effects of neurofeedback, methylphenidate, and physical activity on EEG power spectra in children with ADHD. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 57(5), 633-644.

Omejc, N., Rojc, B., Battaglini, P. P., & Marusic, U. (2019). Review of the therapeutic neurofeedback method using electroencephalography: EEG Neurofeedback. Bosnian journal of basic medical sciences, 19(3), 213.

Patel, K., Sutherland, H., Henshaw, J., Taylor, J. R., Brown, C. A., Casson, A., … & Sivan, M. (2020). Effects of neurofeedback in the management of chronic pain: A systematic review and meta‐analysis of clinical trials. European Journal of Pain.

Rogala, J., Jurewicz, K., Paluch, K., Kublik, E., Cetnarski, R., & Wróbel, A. (2016). The do’s and don’ts of neurofeedback training: A review of the controlled studies using healthy adults. Frontiers in human neuroscience, 10, 301.