Imagine de: Ionuț Ștefan

English

În timp ce ne îndreptăm spre lunile de iarnă, iar soarele devine doar o amintire îndepărtată a unui trecut mai bun, în timp ce decorațiunile de Crăciun și clopoțeii enervanți umplu aerul rece de noiembrie (!), printre arome de scorțișoară și crize de energie, pături confortabile și lumânări calde, mai apare încă un avertisment ușor amenințător: „asigurați-vă că luați suficientă vitamina D!” Dar acest mic slogan a fost repetat de atâtea ori încât cea mai mare parte a înțelesului său s-a pierdut. Mai ales în ultimii ani, ne-am înecat în titluri despre vitamina D: „Ajută împotriva Covidului!”, „Nu ajută de fapt…”, „Ajută în cazul bolii Parkinson, Alzheimer, și o să-ți plimbe și câinele!”, „Nu ajută de fapt…” Așa că în acest articol ne-am gândit să pornim de la bază pentru a vedea de ce este importantă vitamina D, cu ce poate ajuta de fapt și cine ar trebui să ia suplimente.

Disclaimer: această postare aleatorie pe internet nu înlocuiește în niciun fel sfaturile medicale profesioniste. Dacă ai întrebări despre sănătatea ta, te rugăm să consulți un medic.

Biochimie (nu chiar) elementară

Nu-ți fă griji, nu te vom pune să memorezi structuri moleculare complicate sau termeni biochimici urâți. Dar există niște informații biochimice interesante despre vitamina D care ne pot ajuta să înțelegem mai bine de ce aceasta și soarele sunt legate și de ce studiile privind vitamina D ar putea avea rezultate contradictorii.

#1: vitamina D nu este de fapt o vitamină, ci un hormon. Surprins? Și eu am fost. Dar iată care este treaba: vitaminele nu pot fi în general sintetizate de către organism. Ele trebuie să fie absorbite prin alimentație. În schimb, doar ~20% din vitamina D provine din alimentație, restul de ~80% fiind sintetizată în organism din steroli (pentru cei interesați: 7-dehidrocolesterol; notă aparte aici: plantele și ciupercile își pot sintetiza, de asemenea, propria vitamina D din ergosterol). Iar în forma sa activă, vitamina D funcționează ca o moleculă de semnalizare care acționează la mare distanță de locul de sinteză. Din nou, aceasta se potrivește definiției (deși laxe) a unui hormon (dacă vrei să afli mai multe, citește această postare).

#2: vitamina D este un termen umbrelă pentru o grămadă de molecule, în special în limbajul popular. Am menționat mai sus că vitamina D este sintetizată din doi steroli. Fiecare dintre aceștia conduce la două tipuri de vitamina D, și anume D2 (derivată din ergosterol în plante și ciuperci) și D3 (din 7-dehidrocolesterol la om). Transformarea din steroli în vitamina D este etapa care are nevoie de soare și care are loc în piele (D3) sau pe suprafețele expuse la soare (D2). Dar călătoria vitaminei D nu se încheie aici.

De la piele, D3 continuă spre ficat, unde este transformată într-o altă „vitamina D”. Aceasta poartă mai multe nume formale (cum ar fi 25-hidroxicolecalciferol sau 25-hidroxivitamina D), dar cel mai ușor de reținut este calcifedol. Iar calcifedolul face și el o mică călătorie prin organism, ajungând în rinichi, unde în cele din urmă se formează calcitriolul, „adevărata vitamină D”.

#3: lipsa testelor de laborator standardizate pentru vitamina D reprezintă încă o provocare majoră. Acest lucru este problematic, deoarece lipsa de standardizare înseamnă că rezultatele nu pot fi comparate cu ușurință între studii.

Inițial, am vrut să ofer o explicație aprofundată a modului în care sunt standardizate astfel de teste și a ceea ce stă în calea realizării acestui lucru pentru testarea vitaminei D. Dar, pe măsură ce am tot citit despre acest subiect, am început să realizez că cunoștințele mele superficiale în domeniul biochimiei și, mai ales, al imunoanalizelor, m-ar putea face să trec cu vederea sau să interpretez greșit unele detalii importante. Așa că, în schimb, mă voi rezuma la o scurtă prezentare generală și te voi îndruma spre lectura de la sfârșitul acestui articol.

Pe scurt, o metodă etalon (cum ar fi cromatografia de lichide de înaltă performanță) este utilizată pentru a determina valoarea de referință a unei molecule de interes într-o probă. Dar, deoarece această metodă este costisitoare și necesită ceva timp pentru a furniza rezultate, nu este utilizată în mod curent în practica clinică. În schimb, acolo se folosesc metode mai ieftine și mai rapide, cum ar fi imunoanalizele. Dar, din cauza modului în care funcționează aceste teste, rezultatele bazate pe kituri de la diferiți producători și de la diferite laboratoare nu pot fi comparate direct. Această comparație este precisă doar dacă imunoanalizele au fost calibrate în prealabil pe baza valorii de referință dată de metoda etalon.

Așadar, dacă această standardizare este importantă, de ce nu s-a întâmplat încă în cazul vitaminei D? Ei bine, se întâmplă, dar este un proces care necesită mult timp. Și, practic vorbind, se pare că cerința pentru testare a nivelului de vitamina D a crescut rapid în popularitate în ultimii ani, mult mai rapid decât viteza cu care ar putea fi standardizate metodele.

Efectele vitaminei D

Acum că am înțeles biochimia de bază a acesteia, este timpul să vedem ce face vitamina D pentru noi și de ce este atât de important că nu sintetizăm suficient în timpul lunilor de iarnă. În special, vom vorbi despre două tipuri de efecte: scheletice și extrascheletice.

Efectele scheletice ale vitaminei D sunt cele mai cunoscute. Mai important, sunt singurele pentru care avem și o legătură cauzală confirmată. Acțiunile vitaminei D asupra sistemului scheletic sunt indirecte. Molecula acționează prin legarea la receptorii de vitamina D localizați în nucleul celulelor. La rândul său, aceasta duce la inhibarea secreției unui alt hormon, și anume a hormonului paratiroidian sau PTH. În mod normal, PTH este secretat ca răspuns la nivelurile scăzute de calciu din sânge și duce la remodelarea oaselor și la eliberarea de calciu din oase. Vitamina D, pe de altă parte, ajută, de asemenea, la creșterea nivelului de calciu, dar face acest lucru prin creșterea absorbției acestuia în intestinul subțire. Pe scurt, vitamina D menține nivelurile normale de calciu și îți protejează indirect oasele. Consecințele unui nivel scăzut de vitamina D sunt rahitismul la copii și osteomalacia la adulți. Practic, oasele devin moi și slabe, ceea ce duce la tot felul de alte complicații.

Efectele extrascheletice ale vitaminei D sunt mult mai interesante, dar descoperirile sunt, de asemenea, destul de controversate și provin în principal din studii observaționale (atenție: corelația NU implică și cauzalitate). Studiile sugerează că vitamina D este asociată, printre altele, cu o bună funcționare a sistemului imunitar, cu o mortalitate mai mică din cauza anumitor tipuri de cancer, cu o bună sănătate cardiovasculară și cu o bună funcționare metabolică.

În ceea ce privește sistemul nervos, știm că receptorii de vitamina D sunt răspândiți în tot creierul, în special în regiuni precum hipocampul, hipotalamusul, cortexul, talamusul și substantia nigra. De asemenea, avem dovezi că vitamina D joacă un rol în diferențierea și maturarea neuronilor. În plus, unele studii sugerează că deficitul de vitamina D este legat de diverse tulburări neurologice și neuropsihiatrice, inclusiv scleroza multiplă, boala Alzheimer, boala Parkinson, tulburarea depresivă majoră și schizofrenia. În același timp, alte studii nu au găsit nicio asociere în aceste cazuri.

O multitudine de studii clinice randomizate sunt în prezent în curs de desfășurare pentru a testa dacă vitamina D este într-adevăr benefică în aceste situații și, de asemenea, pentru a determina valorile optime ale vitaminei D în aceste cazuri. Dar până când vom vedea rezultatele acestor studii și până când vom înțelege mai bine modul în care vitamina D poate exercita aceste efecte benefice, nu pot sublinia îndeajuns că ceea ce avem până acum sunt dovezi corelaționale. Mai mult, este o idee teribil de proastă să începem să dăm pe gât doză după doză de vitamina D, deoarece excesul are dezavantajele sale, inclusiv oboseala, tensiunea arterială ridicată și slăbiciunea musculară, printre altele.

Cine are nevoie de vitamina D?

Cu aceste cuvinte de avertizare în minte, ajungem în cele din urmă la implicațiile practice, care se reduc la o singură întrebare: ai nevoie să iei vitamina D sau nu?

În mod ideal, răspunsul la această întrebare s-ar baza pe un simplu test de sânge care ar putea să-ți spună dacă suferi sau nu de o deficiență. Dacă ești deficitar, bineînțeles că iei suplimente. Iar dacă nu ești, nu este nevoie de așa ceva. Dar în lumea reală, cum resursele sunt limitate, nu putem să ne facem cu toții teste pentru a depista eventualele deficiențe de vitamina D. În schimb, medicii le recomandă în cazurile în care simptomele clinice indică o potențială deficiență.

Totuși, ce se întâmplă dacă ai doar o deficiență minoră care nu duce la simptome severe, așa că nu ajungi niciodată la medic în legătură cu asta? În acest caz, cel mai bun mod de acțiune este să urmezi recomandările autorităților sanitare din țara ta. De exemplu, în Marea Britanie, NHS recomandă ca oamenii să ia 10 micrograme de vitamina D pe zi în lunile de iarnă și, în plus, ca cei care nu petrec mult timp în aer liber sau au pielea închisă la culoare să păstreze același nivel de suplimentare în restul anului. În schimb, în Germania, recomandarea este de 20 de micrograme pe zi, dar limitată doar la persoanele cu risc ridicat sau la cele suspectate de deficiență. În general, aceste recomandări se bazează nu numai pe cantitatea de lumină solară la care este probabil ca oamenii să fie expuși, ci și pe estimările privind prevalența deficienței de vitamina D într-o anumită populație.

Concluzie

În concluzie, vitamina D este un hormon interesant, cu o multitudine de potențiale efecte asupra sănătății. Cu toate acestea, mai sunt încă multe de făcut în ceea ce privește standardizarea testelor, efectuarea de studii clinice pe scară largă și stabilirea dacă există legături de cauzalitate în atât de multe afecțiuni, precum și identificarea mecanismelor care stau la baza acestor efecte. Iar în ceea ce privește suplimentarea cu vitamina D, ar trebui să urmezi recomandările autorităților sanitare din țara ta și, de asemenea, să ții cont de faptul că, deși moderat, există și riscul de a lua o supradoză de vitamina D.

Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.

Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe Instagram, Mastodon sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.

Ar putea să-ți placă și:

Further reading

Altieri, B., Cavalier, E., Bhattoa, H. P., Perez-Lopez, F. R., Lopez-Baena, M. T., Perez-Roncero, G. R., … & Holick, M. F. (2020). Vitamin D testing: advantages and limits of the current assays. European journal of clinical nutrition, 74(2), 231-247.

Bivona, G., Agnello, L., Bellia, C., Iacolino, G., Scazzone, C., Lo Sasso, B., & Ciaccio, M. (2019). Non-skeletal activities of vitamin D: from physiology to brain pathology. Medicina, 55(7), 341.

Bouillon, R., Manousaki, D., Rosen, C., Trajanoska, K., Rivadeneira, F., & Richards, J. B. (2022). The health effects of vitamin D supplementation: Evidence from human studies. Nature Reviews Endocrinology, 18(2), 96-110.

Bouillon, R., Marcocci, C., Carmeliet, G., Bikle, D., White, J. H., Dawson-Hughes, B., … & Bilezikian, J. (2019). Skeletal and extraskeletal actions of vitamin D: current evidence and outstanding questions. Endocrine reviews, 40(4), 1109-1151.

Khundmiri, S. J., Murray, R. D., & Lederer, E. (2011). PTH and vitamin D. Comprehensive Physiology, 6(2), 561-601.

Meulenberg, E. P. (Ed.). (2012). Antibodies applications and new developments. Bentham Science Publishers.

Moretti, R., Morelli, M. E., & Caruso, P. (2018). Vitamin D in neurological diseases: a rationale for a pathogenic impact. International journal of molecular sciences, 19(8), 2245.

Parker, G. B., Brotchie, H., & Graham, R. K. (2017). Vitamin D and depression. Journal of affective disorders, 208, 56-61.

Wise, S. A., Camara, J. E., Sempos, C. T., Lukas, P., Le Goff, C., Peeters, S., … & Cavalier, É. (2021). Vitamin D Standardization Program (VDSP) intralaboratory study for the assessment of 25-hydroxyvitamin D assay variability and bias. The Journal of steroid biochemistry and molecular biology, 212, 105917.