Finanțarea neuroștiinței: de unde vin banii și unde se duc?

Finanțarea neuroștiinței este scumpă

English

Finanțarea științei, în general, și a neuroștiinței, în mod special, necesită foarte mulți bani. Dar de ce este (neuro)știința atât de scumpă? De unde vin toți banii respectivi? Și cine decide cum sunt distribuiți? La aceste întrebări vom răspunde în articolul de azi.

Tipurile de costuri

Principalele motive pentru cheltuielile masive din neuroștiință sunt:

  1. aparatura scumpă folosită în cercetarea creierului
  2. costurile majore de întreținere ale acesteia.

De exemplu, știai că un singur aparat de RMN costă ~1€ milion? Iar dacă vreo componentă a sa se strică, poate costa zeci de mii de euro pentru a o înlocui? Alte costuri care fac parte din procesul de cercetare sunt:

  • bineînțeles, salariile profesorilor, postdoctoranzilor și doctoranzilor, studenților asistenți, asistenților de laborator, tehnicienilor și altor angajați de suport
  • taxele de publicație în revistele științifice; da, cercetătorii trebuie să plătească pentru ca studiile lor să fie publicate în revistele științifice și nu, nu primesc redevențe
  • taxele de participare la conferințe
  • costurile de călătorie etc.

Sursele de finanțare

Finanțarea științifică poate proveni din una din trei surse și anume de la:

  • guvern
  • organizațiile caritabile/neguvernamentale
  • companiile private

Date recente despre contribuția procentuală a fiecăreia dintre aceste surse sunt greu de găsit. Cel mai recent studiu pe care l-am găsit a fost publicat tocmai în 2007. Acest studiu a arătat că ~60% din finanțarea pentru cercetarea creierului a provenit din surse private și neguvernamentale, cu restul de 40% pus la dispoziție de guvern.

Deși țelurile de ansamblu al neuroștiinței sunt înțelegerea creierului și dezvoltarea de tratamente pentru bolile mintale și neurologice, scopul și procedura de obținere a finanțării diferă oarecum între cele trei surse menționate mai sus.

Finanțarea guvernamentală

Acest tip de finanțare este acordat laboratoarelor de cercetare care sunt, de obicei, interesate de cercetarea fundamentală, adică cea care ne ajută să înțelegem mai bine un anumit subiect, dar care nu poate fi neapărat comercializată rapid. Catalogarea diverselor canale ionice din membrana neuronală, înțelegerea modului de comunicare dintre microflora intestinală și creier sau stabilirea organizării cortexului gustativ sunt toate exemple de cercetare fundamentală.

Pentru a accesa aceste fonduri, cercetătorii (de obicei cei în poziții de senioritate, adică profesorii și îndrumătorii de grup) trebuie să scrie propuneri de granturi. Acestea conțin nu doar o prezentare detaliată a unei idei noi, dar ancorată în literatura de specialitate, care să aibă potențialul de a aduce o contribuție semnificativă în domeniu, dar și o prezentare detaliată a costurilor proiectului (ce fel de echipament este necesar și cât va costa, câți oameni trebuie angajați ca parte din proiect și la ce nivel etc.), precum și un calendar estimativ.

Aceste propuneri sunt evaluate de un comitet specializat, iar cele care trec de această inspecție (<~3%, în medie) primesc finanțare. Banii sunt apoi distribuiți în conturi specifice. De exemplu, există un cont pentru echipament, unul pentru salariile angajaților, unul pentru taxele de publicație ș.a.m.d. Asta înseamnă că banii respectivi pot fi folosiți doar în scopul în care au fost alocați. În plus, dacă la finalul anului banii dintr-un anumit cont nu au fost utilizați, sunt returnați înapoi la guvern.

Finanțarea caritabilă/neguvernamentală

Fondurile care provin de la organizațiile caritabile sau neguvernamentale au proceduri de aplicare similare finanțării guvernamentale. Administrarea acestor fonduri și a procesului de cercetare însuși poate să fie făcută de cercetătorii care au primit grantul sau poate implica un anumit grad de supervizare din partea organizației respective. Diferența principală față de fondurile guvernamentale este reprezentată însă de scopul de cercetare al acestor granturi. De obicei, organizațiile caritabile susțin cercetarea anumitor boli neurologice (cel mai adesea, boli foarte rare). De exemplu, fundația CHDI este dedicată exclusiv dezvoltării tratamentelor împotriva bolii Huntington, o boală neurodegenerativă genetică pentru care nu există niciun leac și nicio modalitate de a opri sau măcar încetini deteriorarea creierului.

Finanțarea privată

În cele din urmă, finanțarea privată a proiectelor de neurocercetare provine, așa cum numele sugerează, din partea companiilor private, fie ele giganți farmaceutici sau startup-uri. Aceste companii investesc în cercetare care poate fi scoasă relativ rapid pe piață, de obicei axându-se pe tratamente pentru bolile mintale și neurologice, precum și pe metode de diagnosticare a acestor boli. Deși faptul că unii giganți farmaceutici, cum ar fi Pfizer sau Amgen, au renunțat la diviziile de neurocercetare a stârnit îngrijorări că progresul în domeniul tratamentului bolilor creierului va stagna, există totuși investiții private majore în această arie, iar rezultate importante au început deja să apară. Spre exemplu, acum câțiva ani, Spinraza a devenit primul tratament aprobat împotriva amiotrofiei musculare spinale (o boală degenerativă neuromusculară rară). Un alt exemplu îl reprezintă companiile care au aplicat cu succes stimularea transcraniană magnetică împotriva depresiei rezistente la medicamentele antidepresive.

Concluzie

Este important să menționăm că nicio sursă de finanțare nu este intrinsec superioară celorlalte. Fără finanțarea guvernamentală, nu ar exista practic niciun fel de progres în ceea ce privește neuroștiința fundamentală. Asta ar însemna că nici dezvoltarea tratamentelor nu ar funcționa, deoarece nu putem trata lucrurile pe care nu le înțelegem. În același timp, fără finanțarea caritabilă și privată, implementarea descoperirilor din neuroștiința fundamentală în tratamente concrete ar fi imposibilă. Acest lucru s-ar întâmpla fiindcă dezvoltarea unui singur tratament necesită investiții foarte riscante de miliarde de euro.

Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos.

Ca de obicei, nu uita să ne urmărești pe InstagramTwitter sau Facebook pentru a fi la curent cu cele mai recente postări.

Surse (în engleză)

Sørensen, P. S. (2007). Resource allocation to brain research in Europe. European journal of neurology, 14(6), 597.

Oh hi there 👋
It’s nice to meet you.

Sign up to receive awesome content in your inbox.

Read our privacy policy for more info.

Leave a Reply